Petre Apostol

În vreme ce Denisa Stoian şi Miruna Ciocîrlan se aflau în Ucraina, participând pentru România la „Deriugina Cup”, o altă sportivă de la CSM Ploieşti, Sabina Enache, evolua pe covorul de concurs pentru ţara noastră la un turneu internaţional desfăşurat în Grecia, la Faliro – Atena: „Aphrodite Cup”.
Eleva antrenoarelor Liliana Băescu şi Simona Puiu a concurat cu ansamblul de junioare al României, condus de Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova, care se pregăteşte pentru Campionatele Europene şi Mondiale. Sabina Enache, vicecampioană naţională la individual, a fost cooptată în cadrul ansamblului de junioare al României de la finalul anului trecut, pregătindu-se la Centrul Naţional Olimpic de Junioare realizat de forul naţional de specialitate la Arad, în colaborare cu CSM din localitatea respectivă.
De asemenea, alături de Sabina a mai fost cooptată la centrul de la Arad încă o sportivă de la CSM Ploieşti, Anisia Drăgan, care, însă, nu a putut participat la turneul din Grecia, din motive medicale.
La „Aphrodite Cup”, ansamblul României a încheiat pe locul al şaselea, din 11 echipe, în ierarhia generală, după cele două obiecte de concurs (5 cercuri şi 5 panglici), cu un total de 24.950 puncte, la mai puţin de şase puncte de ultima treaptă a podiumului.
La ambele probe, ansamblul României a obţinut calificarea în finală, cu 14.250 la 5 cercuri (locul 8), respectiv cu 10.700 la 5 panglici (locul 7). În finale, gimnastele tricolore au încheiat pe locul 6 la 5 panglici (12.100) şi pe locul 7 la 5 cercuri (12.300). Câştigător fără drept de apel la ambele probe a fost ansamblul Rusiei.

Denisa Stoian, invitată la Naţionalele Bulgariei

Astăzi, singura senioară a secţiei de gimnastică ritmică de la CSM Ploieşti, Denisa Stoian, va concura în cadrul Campionatelor Naţionale ale Bulgariei, una dintre cele mai importante ţări din lume la această disciplină sportivă.
Prezentă la Jocurile Olimpice de Tineret, anul trecut, şi la precedentele două ediţii ale Campionatelor Europene de junioare, gimnasta ploieşteană a fost invitată de un club bulgar să ia parte la întrecerea din ţara vecină, o practică obişnuită în gimnastica ritmică.