N.Dumitrescu

Peste două luni, conform contractelor semnate ieri, la Palatul Administrativ din Ploieşti, între reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale şi operatorul de salubritate, în 36 de localităţi prahovene vor intra în vigoare noi tarife care vor fi percepute populaţiei pentru serviciile de colectare şi depozitare a gunoiului menajer. Conform documentelor parafate, tarifele percepute lunar vor fi mai mari faţă de cele practicate în prezent – situaţie valabilă şi la Ploieşti – fapt ce i-a nemulţumit pe unii dintre primarii prezenţi. De menţionat, însă, ieri, în cadrul unei şedinţe a legislativului local, convocată de îndată, la ora 10,00, edilul Adrian Dobre a fost împuternicit să semneze “Contractul de delegare prin concesiune a gestiunii activităţii de colectare, transport şi transfer a deşeurilor municipale în zonele 2 -Boldeşti-Scăeni şi 6 – Valea Doftanei”, atribuit în numele şi pe seama Consiliului Local Ploieşti de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriatul pentru Managementul Deşeurilor Prahova”, sarcina fiind îndeplinită ulterior, la ora 11,30, în aceeaşi sală unde aleşii se întruniseră.
Ieri, la Ploieşti, au fost convocaţi reprezentanţii a 36 de localităţi, motivul fiind semnarea contractelor de concesiune a serviciilor de salubritate cu Rosal, firma declarată câştigătoare în urma licitaţiei organizate de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI). A fost vorba despre reprezentanţii din Aluniş, Ariceştii Rahtivani, Băicoi, Bărcăneşti, Berceni, Bertea, Boldeşti-Scăeni, Blejoi, Brazi, Bucov, Cocorăştii-Colţ, Cocorăştii Mislii, Cosminele, Dumbrăveşti, Filipeştii de Pădure, Filipeştii de Târg, Floreşti, Gorgota, Lipăneşti, Măgureni, Măneşti, Olari, Păuleşti, Ploieşti, Plopeni, Poienarii Burchii, Puchenii Mari, Scorţeni, Şirna, Slănic, Ştefeşti, Tinosu, Târgşoru Vechi, Vărbilău, Vâlcăneşti, Valea Doftanei, primarii sau împuterniciţi ai acestora trebuind să-şi pună semnăturile pe „Contractul de delegare prin concesiune a gestiunii activităţii de colectare, transport şi transfer a deşeurilor municipale în zonele 2 -Boldeşti-Scăeni şi 6 – Valea Doftanei”. Trebuie menţionat însă că întrunirea nu a decurs conform aşteptărilor celor convocaţi. Din cauza faptului că şedinţa a început cu întârziere faţă de ora fixată, 11,00, primarul din Bucov a părăsit sala, iar alţi edili, inclusiv cel de la Ploieşti, au ţinut să primească unele lămuriri în legătură cu conţinutul contractului pe care urmau să-l semneze, având în vedere că valabilitatea acestuia va fi pe opt ani. De departe, cel mai combativ s-a dovedit a fi primarul din Dumbrăveşti – Valentin State, care s-a arătat nemulţumit de faptul că abia ieri a răsfoit contractul, iar pe de altă parte, tarifele care vor fi percepute ar urma să fie împovărătoare, mai ales pentru familiile cu mulţi copii. „Eu refuz să semnez acest contract pentru că este în defavoarea locuitorilor. Acest document trebuia să-l fi studiat cu multă vreme în urmă. Or, eu abia în această dimineaţă (n-n. ieri dimineaţă) l-am studiat”, a ţinut să declare primarul din Dumbrăveşti. În replică, însă, reprezentanţii ADI i-au spus primarului că acest contract a fost aprobat de Consiliul Local Dumbrăveşti anul trecut, fără ca niciun ales local al comunei să aibă vreo nemulţumire. Mai mult decât atât, dacă acesta nu va semna, există riscul ca forurile europene să aplice sancţiuni, pe de o parte, iar pe de altă parte, peste două luni, locuitorii comunei vor rămâne cu gunoiul neridicat. Chiar şi cu aceste argumente invocate, primarul din Dumbrăveşti tot n-a cedat, părăsind sala înainte să-i vină rândul să-şi pună semnătura pe contract. Trebuie menţionat că tarifele practicate de Rosal, care urmează să intre în vigoare peste două luni, sunt diferenţiate pentru mediul urban şi rural, conform documentului ataşat acestea urmând să crească de la an la an.

Tarife modificate inclusiv la Ploieşti

Creşterea tarifului la gunoi va fi valabilă inclusiv în municipiul reşedinţă de judeţ, ploieştenii urmând să plătească mai mult, respectiv 4,94 de lei fără TVA/lună/persoană, o majorare cu 20% după cum aprecia, ieri, primarul Adrian Dobre. De menţionat este faptul că şi acesta s-a numărat, ieri, printre edilii nemulţumiţi de o serie de informaţii care nu se regăseau în contractul pe care urmau să-şi pună semnătura, acesta solicitând Rosal – care este acelaşi operator care a prestat serviciul de salubritate şi până acum în municipiu- o serie de precizări suplimentare. Datele au fost solicitate în contextul în care acesta fusese împuternicit, ieri de dimineaţă, în cadrul şedinţei legislativului local, ca să semneze contractul de delegare.

Reguli clare

După cum reiese din contract, sunt stabilite reguli clare atât în ceea ce priveşte fluxul deşeurilor, cât şi în ceea ce priveşte încheierea de contracte individuale. Concret, având în vedere faptul că staţia de tratare mecano-biologică din Ploieşti nu este finalizată, s-a stabilit că, pentru o perioadă de 3 ani, deșeurile vor fi transportate la depozitul Boldești-Scăeni. Totodată, urmează să fie încheiate contracte individuale de furnizare/prestare de servicii cu utilizatori casnici şi non-casnici din aria de delegare, dar şi cu operatorii infrastructurii (sortare, compostare, tratare, valorificare materială, eliminare şi depozitare la depozit, după caz).

Clauză de prevenire a ….corupţiei

Ca un fel de pată de culoare, în acest contract, la capitolul 24, se regăseşte şi „Clauza de prevenire a corupţiei”. Articolul prevede, printre altele, faptul că „Delegatul nu va acorda şi nu va solicita niciunei persoane angajate de Delegatar sau de sub-contractanţii sau mandatarii acestuia (inclusiv ADI) niciun fel de cadou sau plată sub orice formă, ca stimulare sau recompensă pentru a acţiona, pentru că a acţionat sau că s-a abţinut să acţioneze într-un anume fel, pentru că s-a arătat în favoarea sau s-a abţinut să se arate în defavoarea oricărei persoane, în legătură cu acest Contract. Orice nerespectare a prezentului articol va fi considerată o încălcare gravă a contractului ce poate duce la rezilierea acestuia”.