Helge Braun, şeful cancelariei germane, s-a declarat întristat de vestea că fostul internaţional Mesut Ozil i-a cerut preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan să îi fie martor la nuntă, relatează AFP, conform News.ro.
“Evident că ne întristează, având în vedere faptul că este o persoană care a purtat atât de mult tricoul naţionalei Germaniei şi care s-a confruntat cu o astfel de reacţie a opiniei publice germane după prima sa întâlnire cu Erdogan, iar acum se termină astfel. Asta îi dezamăgeşte pe mulţi iubitori ai fotbalului. Şi pe mine”, a spus Braun într-un interviu pentru Bild. El a precizat însă că este vorba de “o decizie personală care trebuie acceptată”. Duminică, Bild a scris că jucătorul vrea să îi ceară preşedintelui turc să îi fie martor la nuntă. Data şi locul ceremoniei nu au fost date publicităţii, însă presa a notat că nunta va avea loc la vară. Presa din Turcia a mai scris, în weekend, că Mesut Ozil şi logodnica sa Amine Gulşe au fost primiţi de Recep Tayyip Erdogan şi i-au dat acestuia o invitaţie la nuntă.
Anul trecut, cotidianul german Bild s-a numărat printre jurnalele cu reacţiile cele mai virulente după ce Mesut Ozil a apărut într-o fotografie dăruindu-i un tricou lui Erdogan, personaj controversat în Germania. Atunci, a apărut o polemică în privinţa originilor jucătorului echipei Arsenal, care s-a retras din naţionala Germaniei acuzând federaţia de rasism.