N. D.
După aproape un an, la Ploieşti se vor relua acţiunile de dezinsecţie. Din cauza faptului că se depăşise valoarea iniţială a contractului, aşa cum se stabilise între firma prestatoare şi autorităţile locale, această activitate a fost blocată, făcând ca în municipiul reşedinţă de judeţ să se consemneze încă o premieră, aceea ca un serviciu public – aşa cum este cel care vizează activitatea de dezinsecţie şi deratizare, să fie sistat. După ce, iniţial, primarul Adrian Dobre anunţase că reluarea acestei activităţi ar fi urmat să se facă în baza unei proceduri organizate în regim de urgenţă, prin atribuire directă a lucrărilor, la începutul săpămânii trecute, edilul a declarat că încearcă găsirea unei alte soluţii, prin iniţierea unor discuţii cu conducerea societăţii care a asigurat, până acum, prestarea acestui serviciu. Şi se pare că s-a ajuns la un consens. Astfel, fără să se dea prea multe detalii despre cum s-a căzut la pace, inclusiv în ceea ce priveşte costurile, având în vedere că societatea are de recuperat câteva milioane de lei bune de la municipalitate, Primăria Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice, a anunţat că, în perioada 5-15 septembrie, se va desfășura activitatea de dezinsecție pe domeniul public al municipiului. Acțiunea, ce se va desfăşura pe durata a două săptămâni, va avea ca prim obiectiv zona unităților de învățământ din municipiu, urmând ca a doua etapă să se deruleze în preajma unităţilor sanitare și, ulterior, pe domeniul public al oraşului. S-a menţionat că activitatea va fi realizată de către operatorul acestui serviciu – SC Coral Impex SRL, cu utilaje portabile, conform contractului de concesionare a serviciului public de deratizare, dezinsecție și dezinfecție în Ploiești. De asemenea, a precizat că, pentru o eficiență crescută, activitatea de dezinsecție trebuie efectuată în mod unitar, la nivelul întregii localități, atât pe domeniul public, cât și privat. În acest context, s-a făcut apel către cetățeni, asociații de locatari/proprietari, agenți economici și instituții publice, ca să se efectueze activitatea de dezinsecție pe proprietăți, în clădiri și în subsolul blocurilor, concomitent cu acțiunea municipalității pe domeniul public.
În cazul în care condițiile meteorologice nu vor fi favorabile, perioada activităţii de dezinsecție va fi prelungită, iar crescătorilor de albine li s-a recomandat să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine.














