Lucian Avramescu

 

Mă pot lăuda cu prietenia multor oameni de seamă, norocul aducându-mi-i în cale şi găsind, împreună, punţi sensibile de legătură. Unul dintre oamenii dragi mie este profesorul doctor Dorin Sarafoleanu, unul dintre străluciţii universitari mondiali, care a şcolit generaţii de doctori, români şi străini, studenţi sau rezidenţi, în otorinolaringologie. Sună mai simplu în abrevierea care îmi e la îndemână, mie şi altora ca mine, ORL.
Profesorul mi-a trimis la Sângeru, prin poştă, noua lui carte, intitulată modest “Amintiri şi reflecţii”, cu subtitlul “Şase decenii pe drumul lui Hipocrat”, scoasă la Editura Cartea Medicală.

Cartea nu e doar medicală, ci conţine, în cele aproape 200 de pagini, în interviuri – unele apărute la AMPress – şi în însemnări de rară eleganţă a povestirii, viaţa unui academic român. Dorin Sarafoleanu e unul dintre puţinii doctori care se uită în tine să te vadă, nu să te parcurgă absent, ca pe un deşert. Are inima bună şi ochii văzători.
Specialitatea lui, poreclită acum un veac sau mai demult, a “picuriştilor”, adună în ea conexiuni multiple, iar un sforăit, de pildă, poate dezlega sau lega odgoane de cultură sau istorie.
Undeva, povesteşte, arătând că are şi harul minunat al scrisului, cum a pierdut Napoleon bătălia de la Waterloo, fiindcă suferea în somn de apnee. Nedormind noaptea, împăratul se hodinea două ore după prânz. Era literă de lege ca nimeni să nu-l scoale, chiar dacă se dă pământul cu fundul în sus. Şi s-a dat. Nefiind în stare de o hotărâre genială, în strategia războiului, generalii lui n-au îndrăznit să strice somnul de după prânz al lui Napoleon, iar istoria s-a răzbunat cum ştim, că a pierdut lupta.
Cultura lui Sarafoleanu e complexă, adună în ea viaţă, cărţi.Personalitatea sa enciclopedică zideşte, pe pilonul meseriei de doctor, castele fermecate. Cu umor povesteşte, în nişte pagini, că Don Juan nu era un zburător din floare în floare, ci doamnele care cădeau pradă farmecului său îl dădeau afară iute, după două nopţi, fiindcă amorezul sforăia infernal. Sforăitul, scrie profesorul Dorin Sarafoleanu, acest minunat vindecător de necazuri respiratorii şi nu doar, face parte din beteşugurile de care se ocupă cu har şi inteligenţă această specialitate cu nume lung, oto…
Profesorul Dorin Sarfoleanu e membru prin mai toate academiile medicale, e înfiinţător de şcoală medicală, are pereţii cabinetului şi casei acoperiţi cu diplome, medalii, recompense iscălite de regii medicinei mondiale.
Eram cu el la o bere, pe malul celei mai secate mări din lume – Marea Moartă. Nevestele noastre, ca şi ale altora, intraseră într-un magazin cu maclavaisuri şi alifii extrase de o fabrică evreiască din sărurile şi nămolurile apei de alături. Fireşte că israelienii sunt neîntrecuţi în negoţ, iar damele noastre au cheltuit şi ultimul sfanţ pe tuburi cu alifii şi parfumuri. Unele doamne au cumpărat, dând pe o sticluţă cât pe roata unui Mercedes, afrodisiace. Pe profesor l-a apucat râsul. Ştii, zice, care-i cel mai puternic afrodisiac din lume? Nu, am răspuns eu, gândindu-mă la mângâieri şi alte cele. Fânul? Mirosul de fân proaspăt cosit. Din pricina asta, la noi acasă, cei mai mulţi copii sunt zămisliţi în vremea cositului fânului. Cum să dai atâţia bani, când afrodisiacul e pe deal, la tine? Mi-am amintit, şi eu, vinovat-nevinovatele mele iubiri de vară, în fân, şi nu l-am contrazis pe prietenul meu, dascălul-doctor, înţelept ca un călugăr care trăieşte în munţi, dormind pe ierburi şi pe un morman de cărţi, în chilia lui.
Noua carte a lui Dorin Sarafoleanu e a unui doctor, dar el se încăpăţânează să nu mă creadă, şi a unui scriitor. Dacă, în calitatea mea de membru titular, de la vârsta de 25 de ani, cred, al Uniunii Scriitorilor, cineva m-ar invita într-un juriu – nu e cazul, fiindcă acolo premiile sunt stabilite înainte ca volumele să fie scrise – l-aş propune, la capitolul „Literatură memorialistică şi înţeleaptă“ pe Dorin Sarafoleanu pentru Premiul de Excelenţă. Dar nu-s, spre norocul meu, în jurii, ceea ce mă scapă de barterul „dă-mi tu ca să-ţi dau eu” şi, scăpând de premii personale, scap şi de blestemul de a le da celor care le merită cu adevărat.