V. Stoica
Deschiderea ofertelor în cazul achiziției publice derulate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru achiziționarea a 51 de autobuze electrice de 12 metri lungime pentru patru municipii din țară – printre care se regăsește și Ploieștiul – a fost din nou amânată. Deși fusese reprogramată pentru marți, 12 martie, verificarea dosarelor depuse de societățile furnizoare ale acestui tip de mijloace de transport în comun a fost stabilită pentru data de 4 aprilie.
O altă amânare a procedurii de deschidere a ofertelor a avut loc după ce o firmă importatoare a autobuzelor marca Isuzu a depus o contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația depusă de societatea Anadolu Automobil Rom, importatorul autobuzelor marca Isuzu produse în Turcia, astfel încât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a fost obligat să corecteze caietul de sarcini referitor la achiziția unui lot de 51 de autobuze electrice destinate unui grup de patru orașe, printre care se află și municipiul Ploiești. Potrivit deciziei emise de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, societatea menționată a contestat o serie de cerințe din documentația de atribuire, considerate „obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici”.
Contestatarul s-a referit, în plângerea depusă la CNSC, la pantograful cu construcție specială, la bateriile electrice de o anume capacitate și autonomie, precum și la găsirea de soluții pentru extinderea autonomiei autobuzului electric prin intermediul unei baterii suplimentare. După decizia CNSC, autoritatea contractantă a remediat problemele din caietul de sarcini.
În cadrul acestei proceduri aflate în derulare, MDRAP va cumpăra autobuze electrice pentru municipiile Alba Iulia (valoare estimată la 36,12 milioane de lei), Buzău (25,12 milioane de lei), Constanța (55 milioane de lei) și Ploiești (25,12 milioane de lei).