Petre Apostol
Miercuri seară, la Vladikavkaz, în Rusia, sportivul ploieştean Gabriel Marian Şchiopu, de la CS Petrolul Ploieşti, a luptat pentru un loc în semifinalele Campionatelor Europene de Box U22, la categoria 52 kilograme. Elevul antrenorului Ion Moroiţă, aflat în primul an la această categorie de vârstă (născut în 2000), s-a confruntat cu bulgarul Daniel Panev Asenov (mai mare cu trei ani faţă de sportivul ploieştean), câştigătorul precedentelor două ediţii ale competiţiei europene la U22, fiind campion continental şi la seniori în 2017. Deşi pornea ca favorit, având în vedere palmaresul şi experienţa, bulgarul Asenov nu a avut un meci deloc simplu, întâmpinând mari dificultăţi din partea tânărului pugilist ploieştean, care nu a fost cu nimic mai prejos. În plus, Gabriel Şchiopu a fost mai ofensiv, în special în primele două runde.
Cu toate acestea, arbitrii-judecători l-au declarat învingător, în unanimitate, pe Daniel Asenov, scor 5:0 (30:27, 30:26, 29:28, 30:25, 30:27). Astfel, campionul României a ratat şansa de a obţine o medalie, ocupând, totuşi, locul al cincilea, un rezultat bun la prima sa experienţă internaţională la această categorie de vârstă.
„Consider că Gabriel a dominat primele două runde, dar noi nu suntem arbitri. Mă bucur că a boxat bine şi suntem mulţumiţi cu acest loc 5, care contează şi pentru calificarea la Jocurile Olimpice din 2020”, ne-a declarat antrenorul emerit Ion Moroiţă, despre elevul său.
În semifinalele categoriei 52 kg se vor confrunta Rostyslav Bilostotskyi (Ucraina) cu Daniel Asenov şi Nodari Darbaidze (Georgia) cu Kiaran MacDonald (Anglia).