Petre Apostol
La turneul final al Cupei României la handbal masculin, disputat la Focşani, în weekend, printre protagonişti s-a aflat şi ploieşteanul Ionuţ Georgescu, golgheterul în Liga Zimbrilor al vicecampioanei României – Steaua Bucureşti.
Exceptând incidentul petrecut la dueluL Dinamo – Steaua, de sâmbătă, când huligani ai galeriilor celor două cluburi s-au îmbrâncit în sală, meciurile s-au desfăşurat fără alte evenimente neplăcute. Iar Georgescu şi co. au obţinut medaliile de argint, după ce au cedat, în finală, cu scorul de 27-31, în disputa cu Politehnica Timişoara, gruparea bănăţeană adjudecându-şi trofeul după o pauză de 33 de ani.
Pe lângă medalia de argint câştigată, Ionuţ Georgescu a fost premiat, totodată, de către oficialii forului naţional, şi cu Trofeul „Fair-Play” (foto – dreapta, alături de câştigătorii celorlalte premii individuale, de la stânga la dreapta: Gabriel Florea, golgheterul turneului; Marius Sadoveac, cel mai bun jucător al turneului final; Mohsen Renani Babasafari, cel mai bun portar al turneului final).
În cele două partide de la turneul final, Georgescu a fost, de asemenea, şi printre principalii marcatori ai formaţiei sale, reuşind trei goluri în victoria din semifinale, cu Dinamo (scor 26-25), respectiv şase goluri în finala cu Politehnica.