Violeta Stoica

Contractele de finanțare semnate ieri la Ploiești de către reprezentanții Consiliului Județean Prahova, prin președintele Bogdan Toader, propulsează județul Prahova pe primul loc, la capitolul accesării fondurilor europene, în rândul celor șapte județe membre ale Regiunii Sud Muntenia.
Patru proiecte ale Consiliului Județean Prahova au primit undă verde la implementare de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și de la Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia și, ieri, au fost semnate contracte de finanțare pentru infrastructura medicală și pentru infrastructura rutieră, valoarea acestor investiții ridicându-se la circa 250 de milioane de lei, jumătate din suma totală accesată până în prezent în întreg județul Prahova. Și DGASPC Prahova a semnat două contracte pentru realizarea a două complexuri de servicii sociale destinate persoanelor cu dizabilități, la evenimentul de ieri participând vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și Liviu Mușat, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia.

Vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Mușat, șeful ADR Sud Muntenia și președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, au semnat ieri patru contracte de finanțare europeană în care beneficiar este administrația județeană. Încă două contracte de finanțare au fost semnate ieri de către Viorel Călin, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, în vederea realizării de locuințe protejate pentru persoane cu dizabilități instituționalizate.
Două dintre contractele de finanțare vizează modernizarea infrastructurii rutiere de importanță regională, respectiv a unor drumuri județene care fac legătura cu județul Dâmbovița și, respectiv, cu județul Ialomița.
Proiectul de infrastructură rutieră cu cea mai mare valoare (153 de milioane de lei) este cel prin care se vor moderniza mai multe drumuri județene din zona de sud-est a județului Prahova – DJ 102K, DJ 102D, DJ 100C, artere rutiere care pornesc din zona Urlați, trec prin Ceptura, Fîntînele, Vadu Săpat, ajung la Mizil și mai apoi coboară prin Baba Ana, Fulga și Sălciile și ajung la limita cu județul Ialomița.
CJ Prahova3Cel de-al doilea proiect de infrastructură rutieră – modernizarea drumului județean DJ 720 – pornește de la DN1, intră în Florești și apoi parcurge traseul către județul Dâmbovița, prin Filipeștii de Pădure.
Ambele trasee menționate au intrat în finanțare europeană odată cu semnarea contractelor de către Consiliul Județean Prahova și reprezentanți ai MDRAP și ai ADR Sud Muntenia.
Celelalte două proiecte ale CJ Prahova care au obținut finanțare europeană sunt dintr-o zonă sensibilă – aceea a domeniului sanitar – și vizează investiții la Spitalul Județean de Urgență Ploiești – Unitatea de Primiri Urgențe și la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești.
Unul dintre cele două contracte de finanțare semnate ieri are în vedere extinderea, modernizarea și dotarea Unității de Primiri Urgențe, pentru care cofinanțarea de la bugetul județului Prahova este substanțială, pentru ca investiția să reprezinte cu adevărat o schimbare pentru pacienții care trec pragul UPU Ploiești, dar și pentru îmbunătățirea condițiilor în care își desfășoară medicii activitatea. Practic, prin implementarea acestui proiect, beneficiari vor fi toți locuitorii județului Prahova care au nevoie de intervenții medicale de urgență. Din valoarea totală a lucrărilor de extindere și de modernizare a UPU de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, de 18,5 milioane de lei, aproape 12 milioane de lei este suma care va fi acoperită drept contribuție a solicitantului finanțării de către Consiliul Județean Prahova.
Al doilea contract pe infrastructura medicală semnat ieri la Ploiești este destinat Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, pentru modernizarea interioarelor și anveloparea clădirii, pentru o mai bună eficiență energetică.
Alte două contracte – în care cofinanțarea este asigurată de CJ Prahova – au fost parafate ieri la Ploiești de către ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, de către șeful ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, și de către șeful DGASPC Prahova, Viorel Călin, ambele urmărind construirea a două complexuri formate din locuințe protejate și centre de zi destinate persoanelor cu dizabilități instituționalizate în prezent.
Cele două proiecte sociale vor fi implementate în comuna Florești, acolo unde autoritatea locală a decis – prin hotărâre de consiliu local – să predea către Consiliul Județean Prahova terenurile pe care urmează să fie construite locuințele protejate și centrele de zi, acestea din urmă putând fi folosite și de către membrii cu dizabilități din comunitatea locală.