Giorgiana Radu
Se iscă un fel de toamnă înnegurată peste această primăvară care pare încă neputincioasă. Pete albăstrui se zăresc în păduri, unde viorelele şi toporaşii străpung plapuma scoarţei ce-a învelit pământul peste iarnă. Pietrele amorţesc de durere sub tălpile ce le calcă nemilos, în alergarea spre ziua de mâine. Nimeni nu priveşte înapoi să le cerceteze strigătul mut, căruia doar aerul îi simte fierbinţeala. Poate că de aceea s-au născut ele, pietrele, să suporte cât pentru toate lăsatele pământului laolaltă, chiar dacă scriitorul rus Dostoievski spune că “în piatră nu există suferinţă, dar în frica de piatră suferinţa există”.
Uneori şi omul pare clădit din aluatul pietrei. Doar că, sub dalta nefericirii care prea adesea îi dă târcoale, lacrima lui se vede, iar suferinţa se aude. Din piatră pare construit şi poporul român care se încăpăţânează să suporte nedreptăţile care i se fac de cei pe care şi i-a ales spre a-l conduce către bunăstare şi normalitate. Tot din stâncă sunt alcătuiţi şi politicienii. Din stânca indiferenţei faţă de oameni, de nevoile reale ale societăţii, de ţara pe care o jecmănesc până la ultima resursă.
Din materia dură a pietrei au luat naştere sculpturi extraordinare ale românului Brâncuşi şi ale altor mâini talentate, opere care rămân peste timp simboluri ale măiestriei de necontestat. Ziduri, cetăţi şi alte clădiri monumentale s-au ridicat din materialul lăsat de Dumnezeu spre nepieire. În urmă cu multe mii de ani, în lungul drum spre civilizaţie, când chibritul era departe, mult prea departe de minunata sa utilitate, oamenii aprindeau focul ciocnind pietrele între ele. Scânteia rocilor îmbunătăţea astfel viaţa pământenilor de atunci. Piatra are în ea viaţă. Unii medici susţin că pietrele au energii pozitive nebănuite, iar simpla lor atingere are un efect incredibil asupra sănătăţii. Doar sufletele de piatră, regăsite cam prea des în peisajul cotidian, produc suferinţă şi contribuie la declinul societăţii.
“Piatra
este un om
în care alt om
și-a băgat mâna
ca într-o mânușă
și l-a întors pe dos
ca pe o mânușă?”, scria Nichita Stănescu, poet prahovean, a cărei zi de naştere va fi în curând.
Bună dimineaţa în acest început de primăvară care sper să aducă înflorire în suflete, chiar şi acolo unde par de piatră.
