Dacă reuşeşti la New York, atunci…
Petre Apostol
Săptămâna aceasta, „legiunea” jucătoarelor române din circuitul mondial profesionist de tenis (WTA) se poate spune că a mai câştigat o sportivă, care este originară din Prahova. Recuperată după o accidentare suferită la schi, Ana Bogdan a impresionat în a doua jumătate a sezonului competiţional, culminând cu prezenţa în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Mare Şlem, la US Open, competiţie care a început săptămâna aceasta.
Iar jucătoarea din Sinaia nu a făcut doar act de prezenţă, calificându-se chiar în turul secund, unde, însă, a pierdut cu o altă sportivă din România, Monica Niculescu.
În vârstă de 23 de ani, Ana Bogdan se anunţa o jucătoare de top mondial încă de la junioare, în 2009 ocupând locul 2 în
ierarhia internaţională la această categorie. Iar cu un an înainte, pe prima poziţie la junioare se afla Simona Halep, care este cu un an şi o lună mai mare decât sportiva prahoveană.
Pentru Ana Bogdan a urmat, însă, o perioadă mai dificilă odată cu încheierea junioratului, dar a progresat an de an, cu urcări de 80-90 de locuri în fiecare sezon. Acum, însă, când bate la poarta Topului 100, jucătoarea din Sinaia pare să fi găsit formula de care avea nevoie pentru a face pasul spre vârful tenisului mondial.
Iar reuşind acest lucru chiar la New York, dacă s-ar respecta vorbele celebrului cântec „New York, New York”, atunci ar putea oriunde.














