F. T.

Povești pescărești sunt multe. Nici de bancuri cu polițiști nu ducem lipsă. Una-i însă gluma, și alta realitatea.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, oamenii legii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au efectuat în cursul zilei de marți, 5 martie, controale pentru prevenirea, combaterea și, implicit, sancționarea acelora care nu respectă legislația din domeniul piscicol. Iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 3.500 de lei.
Cu titlu exemplificativ, reprezentanții IPJ Prahova precizează: “În urma unui control efectuat la o societate comercială din comuna Brazi, s-a constatat că agentul economic ar desfășura activități de acvacultură fără a deține licență pentru practicarea acestei activități. De asemenea, ar fi încasat și 660 de lei de la 19 pescari, fără ca suma respectivă să fie fiscalizată prin casa de marcat. În urma abaterilor constatate s-a luat măsura sancționării contravenționale a agentului economic, confiscării sumei de bani primite de la pescari, dispunându-se, de asemenea, interzicerea desfășurării de activități economice de pescuit recreativ ( de către reprezentantul respectivei societăți – n.n.) până la obținerea licenței pentru desfășurarea activității de acvacultură”.