Luiza Rădulescu Pintilie
Începutul de martie este legat , prin tradiţie, de străvechi sărbători ale primăverii şi ale atâtor frumoase chipuri ale feminităţii: mamă, soţie, iubită, colegă. Într-un asemenea moment a avut loc, la Slănic, în organizarea Casei de Cultură şi a Primăriei din oraş ,în parteneriat cu pensiunea Muntele Verde, un spectacol dedicat zilei de 8 Martie, intitulat „Măicuţă dragă” şi găzduit de o scenă cu totul aparte- mina de sare Unirea Slănic. Şi dacă din vechime se crede că „aurul alb” poartă în el semnul bogăţiei, al purităţii, al sănătăţii şi al nemuririi, spectacolul a reunit la rândul său toate aceste gânduri-urare adresate mamelor, rostite în cântec şi vers, sau nerostite, dar trăite prin emoţiile tuturor celor prezenţi. Spectacolul a fost susţinut de elevi ai Liceului Teoretic Şerban Vodă din Slănic şi ai Colegiului de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti (Constantin Pătraşcu-solist saxofon, Alexe Eduard-solist vocal), de Ansamblul Folcloric Poieniţa din Drajna (director Marin Văcărelu). O colecţie de mărţişoare realizate de elevi ai liceului din Slănic şi tablouri din colecţia personală Martha Maria Mocanu – BES România (care a şi sponsorizat evenimentul), semnate de Rodica Pungea, Zamfir Gabriel, Antonio Palie şi M. Andrei, au adăugat întregului eveniment şi spectacolul culorii şi al tradiţiei.