Marian Dima

Inevitabilul s-a produs, până la urmă şi, ieri, activitatea sportivă în Ploieşti a cunoscut un nou şoc: CSM Ploieşti şi-a suspendat activitatea!
Problemele financiare legate de finanţarea pe care CSM-ul o are aprobată din partea Primăriei Ploieşti, sumele fiind însă blocate din cauza plăţilor efectuate pe PFA-uri – soluţie considerată nelegală de către economiştii autorităţii locale au dus până la urmă la această ultimă “mutare” înaintea ….prăpastiei, CSM-ul fiind tot mai aproape de desfiinţare!
După greve, promisiuni, discuţii, “schimburi de hârtii”, negocieri, adrese, etc, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti şi-a suspendat activitatea, atât în ceea ce priveşte antrenamentele tuturor secţiilor, cât şi competiţiile oficiale la care sportivii urmau să participe în perioada următoare, decizia fiind luată cu prilejul unei şedinţe pe care conducerea clubului a avut-o, ieri după-amiază, cu coordonatorii secţiilor sportive!
Ziua de ieri a fost una după “tiparul obişnuit”, cu o şedinţă alături de Primarul Adrian Dobre, viceprimarul George Pană şi reprezentanţii direcţiilor juridică şi economică, dimineaţă, directorul economic Nicoleta Crăciunoiu refuzând, în continuare, să acorde viza pentru deblocarea banilor necesari continuării activităţii, chiar dacă exista o adresă din partea Direcţiei Juridice a Primăriei, care “încuraja” deblocarea fondurilor financiare! Adresă oficială care însă nu a reuşit să … convingă specialiştii finanţişti!
Apoi, sportivii au fost înştiinţaţi că blocajul financiar persistă, luându-se decizia stopării activităţii, CSM Ploieşti trimiţând pe adresa Primăriei o solicitare prin care se aşteaptă verdictul final al autorităţilor în privinţa viitorului clubului, retragerea echipelor din Campionatele Naţionale, Cupele Europene în care au fost înscrise pentru sezonul 2016-2017, fiind “pasul următor”!
În plus, CSM-ul a luat decizia de a se depune o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva Nicoletei Crăciunoiu!