România a primit sprijinul Franţei pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a anunţat, ieri, Ministerul Finanţelor
Publice (MFP), potrivit Mediafax.
„Mulţumesc colegului şi prietenului meu Bruno Le Maire, ministrul finanţelor publice francez, pentru promisiunea sinceră a unui sprijin solid acordat candidaturii României la OCDE, sprijin materializat într-o scrisoare adresată domnului Angel Guarria, secretarul general al OCDE. Este încă o dovadă că partenerii europeni apreciază activitatea Guvernului României în cadrul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi suntem recunoscuţi drept un partener egal în cadrul comunităţii europene”, a afirmat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.
Finanţele susţin că o eventuală aderare a României la OCDE implică o serie de avantaje cum ar fi: creşterea încrederii în economia românească, atât a marilor economii ale lumii (SUA, China, Japonia etc), cât şi a statelor din regiune cu aspiraţii europene precum Republica Moldova, Macedonia, Albania, Serbia etc.; accesul la instrumentele şi centrele de decizie economică ale OCDE şi posibilitatea de a contribui la guvernanţa economică globală.
Alte avantaje aduse de aderarea la OECD sunt pentru România, în opinia MFP: primirea de asistenţă în materie de politici publice din partea membrilor OCDE prin realizarea unor evaluări periodice ale politicilor României în domenii specifice (peer reviews); apartenenţa României la clubul select al economiilor dezvoltate şi recunoaşterea implicită, la nivel global, a statutului de economie de piaţă funcţională şi democraţie consolidată, cu impact pozitiv asupra ratingului de ţară şi a atragerii investiţiilor străine.