Cristian Sbârnea, Marian Dima

Reprezentanta Bușteniului a fost desemnată campioana ediției a XIII-a a Cupei Orașului la Fotbal în Sală, care s-a desfășurat duminică, 24 februarie 2019, la sala de sport din localitatea de la poalele Caraimanului. Lovitura de începere a finalei mari a fost dată de fostul antrenor al echipei de fotbal Carpați Sinaia, Gheorghe Dumitrașcu, cel care a fost invitatul de onoare al finalelor acestui turneu, care a ”unit” la propriu jucătorii din mai multe localități de pe Valea Prahovei (au fost 8 formații în faza grupelor), rivalitatea fotbalistică dintre echipe ducând la un spectacol agreabil, pe parcursul a aproape două luni de întrecere, turneul fiind destinat jucătorilor de peste 40 de ani.fotbal b
”Ziua finalelor” a început cu meciul pentru stabilirea locurilor 3-4, în care Breaza s-a impus în fața echipei din Sinaia, ocupând la ediția din acest an ultimul loc al podiumului.
Cele două formații au practicat un fotbal spectaculos, plin de suspans, artizanii acestui meci luptând până la epuizare, iar răsturnările de scor și ”ploaia” de goluri n-au lipsit, spre deliciul numeroasei asistențe, sala sporturilor din cartierul Silva fiind neîncăpătoare pentru iubitorii sportului cu balonul rotund și simpatizanții ambelor echipe.
Prima repriză le-a aparținut sinăienilor care s-au grupat bine în apărare și au contraatacat extrem de periculos, au deschis scorul și au încheiat cu un avantaj minim(4-3). După odihna înaintea celui de-al doilea mitan, trupa din ”Perla Carpaților” și-a mărit avantajul, brezenii începând urmărirea pentru egalare și întoarcerea rezultatului în favoarea lor, lucru care s-a adeverit, ieșind în evidență golgheterul competiției, Marius Vișan, care și-a dus colegii către victorie, asta după ce au egalat și s-au desprins la 8-5, destul pentru izbândă, echipa din Breaza depășind-o pe cea din Sinaia(scor final 8-6) și cucerind medaliile de bronz.fotbal c
A urmat o demonstrație a talentului micuților fotbaliști de la ACS Caraimanul Bușteni(copii născuți în 2012), sub îndrumarea antrenorului Alexandru Zamfir și urmăriți de staff-ul tehnic, în frunte cu Ciprian Geambazu, copiii fiind aplaudați și încurajați de părinți, rude și numeroasa asistență.
Așteptată cu un real interes, marea finală a acestei competiții a adus, față-n față, cele două grupări ale Bușteniului, într-o premieră absolută, care urma să decidă cine va triumfa, a doua forță a stațiunii montane fiind la prima finală, în timp ce ”prima echipă” reușise să cucerească mai multe locuri întâi în edițiile anterioare.
Startul jocului a fost dat de Gică Dumitrașcu, fostul antrenor al senatorului Emanoil Savin în perioada când acesta evolua sub culorile lui Carpați Sinaia, prima repriză fiind dominată clar de Bușteni 1 care a reușit să marcheze trei goluri adversarei sale și să ia opțiunea decisivă pentru marele trofeu.fotbal d
Repriza secundă a început cu dominarea celei de-a doua echipe a Bușteniului care a redus din diferență, dar a fost un simplu foc de paie, pentru că Emanoil Savin a marcat pentru 4-1, diferența de scor fiind păstrată până la final, Bușteni 1 reușind să se impună cu scorul de 5-2 și să cucerească marele trofeu.
Festivitatea de premiere s-a desfășurat în prezența numeroaselor personalități marcante, atât din Bușteni cât și din județul Prahova, președintele Asociației Județene de Fotbal Prahova, domnul Silviu Crângașu, oferind, la rândul său, din partea AJF Prahova, cupe, medalii și diplome Bușteniului pentru întreaga activitate fotbalistică desfășurată de-a lungul timpului, un rol primordial avându-l Emanoil Savin, atât ca fost primar cât și senator, pentru care a primit felicitări, răsplătite cu aplauze de cei prezenți.fotbal e
Pe lângă cele oferite de AJF Prahova, Primăria și Consiliul Local din Bușteni au premiat finalistele cu diplome, medalii, cupe și importante sume în bani (4000 lei – locul I, 3000 lei – locul II, 2000 lei – locul III, 1000 lei – locul IV), sărbătoarea fotbalistică încheindu-se la Gura Diham, unde au fost invitate toate echipele participante, acestea având parte de mai multe suprize, inclusiv un tort personalizat dedicat competiției, oferite de către organizatori.