F.T.
Era, în urmă cu ceva timp, o expresie prin care, pe bună dreptate, erau luaţi la mişto bucureştenii care urcau pe munte; ceva de genul – femeile încălţate cu pantofi cu toc, bărbaţii – cu pantofi de ginerică.
Părerea noastră este că lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Nu de alta, dar tot mai mulţi turişti cu buletin de Bucureşti nu mai ştiu pe ce lume se află. Circumstanţă atenuantă: e noapte, deci nu văd nimic. Circumstanţa agravantă: fac pe grozavii.
Ambele circumstanţe sunt de luat în calcul în speţa de mai jos, deşi cel mai greu atârna aceea cu făcutul pe grozavii ( vitejii). De exemplu, noaptea de sâmbătă spre duminică, după cum au precizat jandarmii montani, „a fost una cu probleme pentru patru tineri din
București. Aceștia au plecat într-o plimbare cu maşina din Sinaia către Stâna Regală, dar la întoarcere au derapat şi au rămas înzăpeziţi. Speriați de întuneric şi din cauza temperaturilor foarte scăzute, în jurul orelor 01.30 au apelat Numărul Unic de Urgență «112», pentru a solicita sprijinul Jandarmeriei”
Deci, ca să cităm din nou din comunicatul de presă al IJJ Prahova, noaptea de sâmbătă spre duminic[ „a fost una cu probleme pentru patru tineri din Bucureşti”. Apoi, întrebăm: pentru jandarmi a fost una liniştită? Răspunsul este în acelaşi document de presă al instituţiei prahovene: „În ajutorul lor au plecat patru jandarmi montani, care au şi reuşit să-i recupereze pe cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, originari din București. Acțiunea s-a încheiat în jurul orelor 04.30, când toate persoanele au ajuns în siguranţă în Sinaia, fără a avea probleme de sănătate. Doar s-au ales cu o sperietură zdravănă”.
Foto arhiva, Jandarmeria montana Valea Prahovei