Luiza Rădulescu Pintilie
Primul semn l-am văzut, dimineaţa devreme, în centrul Ploieştiului, pe trunchiul gros al unui arbore înalt, crescut direct din asfalt şi trecându-şi crengile dincolo de cele mai înalte clădiri din jur. Aproape de rădăcină, pe doi lăstari răsăriţi perfect aliniaţi – semn al tinereţii pe care o păstrează încă seva bătrânului copac- muguri rotunzi îmi păreau a fi în aşteptarea semnalului să se desfacă. De parcă ar fi primit veşti de la primăvară, pe care, înfriguraţi, oamenii care treceau grăbiţi pe lângă mine nu le-ar fi avut! Mărăcinişuri prefăcute în tăciuni prin şanţurile ce mărginesc drumurile satelor prin care trec de două ori pe zi au adăugat, spre seară, alt semn, poate cel al dorinţei localnicilor de a grăbi, astfel, desprimăvărarea. Lângă un gard am văzut apoi podoaba florilor galbene şi prelungi de alun şi arbuşti de forsiţie gata-gata să-şi răspândească ploaia de aur. Iar cât vezi cu ochii, în grădina imensă a Grădinii Botanice de la Bucov, învecinându-se desişului pădurii de la margine de oraş, a începutul deja predarea ştafetei între o iarnă de care s-au bucurat brazii şi anotimpul în care înfloresc, de-a lungul aleilor, parfumate narcise şi lalele, iar copacii se înveşmântează în verde. Grăbite solii ale unui anotimp de care ne apropiem cu fiecare nouă zi !
