F. T.

Luni, 18 februarie a.c., începând cu ora 12, la Curtea de Apel Ploiești sunt așteptați reprezentanți ai Ministerului Justiției, ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai Tribunalelor Dâmbovița, Buzău și Prahova și ai judecătoriilor arondate acestora, pentru a participa la Adunarea Generală a magistraților de la acestă instanță.
Nu în ultimul rând, sunt așteptați să participe la eveniment – în fapt, o prezentare a activității judecătorilor pe anul trecut – președinți și vicepreședinți ai Parchetelor arondate instanțelor amintite mai sus, precum și reprezentanți ai DIICOT Ploiești, ai Baroului Prahova, ai Poliției județene, ai BCCO, ai Penitenciarelor Târgșor și Ploiești și ai altor instituţii.
Evenimentul va avea loc în Sala “Marea Unire” a Palatul Culturii, acolo unde magistrații instanței își desfășoară activitatea.