Încă din luna mai, Angelina Jolie a devenit profesoară la London School of Economics în cadrul programului de master „Femei, Pace şi Securitate”. Urmare a acestui fapt, Melanne Verveer, directoare a aceluiaşi program de master la Universitatea Georgetown (unde, printre alţii, au studiat Bill Clinton şi Bradley Cooper) şi-a exprimat intenţia de a se întâlni cu actriţa pentru a-i propune o colaborare. Şi lucrurile se pare că s-au concretizat. Conform site-ului „US Weekly”, în viitorul apropiat soţia lui Brad Pitt va preda şi la Georgetown. Melanne Verveer: „Am fost încântată s-o întâlnesc pe Angelina Jolie şi să discutăm despre cum am putea colabora pentru a aborda acelaşi program pe care-l derulează în Anglia şi de partea cealaltă a Atlanticului”. Cariera didactică a Angelinei Jolie vine ca o urmare firească a faptului că ea este de ceva vreme Trimis Special al Înaltului Comisariat ONU pentru refugiaţi. Dar, mai ales, actriţa a dovedit în timp, prin atitudinile şi poziţiile sale publice, că este o militantă dedicată în lupta pentru drepturile femeilor.
Acasă Cultură/timp liber Angelina Jolie va preda la prestigioasa Universitate Georgetown din Washington














