Luiza Rădulescu Pintilie
În faţa Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din satul Aluniş, al comunei cu acelaşi nume, s-a aliniat sâmbătă, 10 februarie, garda ce a prezentat onorul ultimului veteran de război al aşezării – Gheorghe Stanciu – plecat, cu câteva luni înainte de a fi împlinit 98 de ani, să se alăture camarazilor din ceruri. Însuşi tricolorul a purtat fâşia de doliu a întristării, iar acordurile înălţătoare ale muzicii militare s-au răspândit o vreme peste întreaga aşezare. Gheorghe Stanciu a luptat în cel de-al doilea război mondial, a făcut 7 ani de armată şi prizonierat greu în frigul din Siberia, muncind la cărbune, la pădure şi, priceput fiind, tâmplărie şi orice era nevoie. L-a păzit Dumnezeu de glonţ şi de boli grele, aşa că s-a întors cu bine şi întreg acasă, iar pe „ frontul” vieţii a lucrat, până la pensie, în petrol. Tatăl său – Dumitru Stanciu – e cel care, prin 1970, a cucerit Italia cu cimpoiul, primind medalia de aur pentru meşteşugul cu care mânuia instrumentul atât de vechi încât nici nu se ştie exact când s-a inventat! La rândul său a avut cinci copii, pe trei i-a îngropat cu toată durerea de tată şi doar doi mai sunt astăzi în viaţă, să-l plângă şi să-şi amintească de el. Şi lor şi cui a vrut să-l asculte a povestit Gheorghe Stanciu nu o dată despre drumul lung, de o săptămână, făcut cu trenul, în vagoane pentru vite, fără apă şi mâncare, spre iadul din îngheţata Siberie, dar şi despre multe alte orori ale războiului din care a scăpat, din fericire, teafăr. Şi, mai ales, neînverşunat de câte a văzut şi a trăit, păstrându-şi toată viaţa felul glumeţ de a fi şi vorba bună pe care o găsea pentru oricine. Nici îndemănarea meşteritului nu a pierdut-o, dând ajutor oricui i l-a cerut, iar sătenii i-au spus de fiecare dată, cu prietenie, „nea Gicu ciobanu”. A rămas pe picioare până aproape la sfârşitul zilelor, doar în ultima lună dinaintea marii plecări, pe 6 februarie 2019, dând semne de slăbiciune trupească.
Iar deodată cu bătrânul Gheorghe Stanciu s-a mai dus unul dintre eroii acestui neam, aşa cum s-au dus, după 1990, după cum ne spunea primarul Cristian Bîgiu, numai în această comună prahoveană aproape 70 de bravi ostaşi, care au slujit Armata şi şi-au iubit ţara.