British Council a adresat scuze postume scriitorului George Orwell pentru respingerea de la publicare a unui eseu al acestuia, „In defence of English cooking”, în urmă cu peste 70 de ani, din cauza îngrijorărilor legate de adecvarea textului în raport cu preferinţele „cititorilor de pe continent”, a informat DPA, preluată de Agerpres. Această organizaţie finanţată de Guvernul britanic, care promovează limba şi cultura engleză în întreaga lume, a publicat pe blogul său oficial un text intitulat „With apologies to Mr. Orwell” („Cu scuze pentru domnul Orwell”). „Se pare că organizaţia noastră era în acele vremuri prea puritană şi respinge asumarea de riscuri, nedorind să tipărească un eseu despre mâncare – nici chiar unul care menţiona efectele dezastruoase ale raţionalizării hranei pe timp de război – după iarna marcată de foamete a anului 1945”, a scris în acel text Alasdair Donaldson, analist al British Council. O versiune mai scurtă a eseului scris de George Orwell a fost publicată în ziarul London Evening Standard, a adăugat acelaşi analist britanic. În acel eseu comandat, George Orwell remarca faptul că „dieta specific britanică este o dietă mai degrabă simplă decât una săţioasă, poate chiar uşor barbară, care îşi trage virtutea din excelenţa ingredientelor locale şi în care accentul principal este pus pe zahăr şi grăsimi de natură animală”. Renumitul scriitor a inclus în acel eseu reţete pentru plăcinta galeză, budinca de Yorkshire, marmelada de portocale, tarta cu melasă, tortul de prune şi budinca de Crăciun. „Cu excepţia uneia sau a două critici minore, cred că este un eseu excelent, însă mă bucur să constat că eşti de acord cu mine când spun că ar fi regretabil şi neînţelept ca el să fie publicat pentru cititorii de pe continent”, îi scria un editor de la British Council lui George Orwell, în mai 1946. George Orwell, care a murit în 1950 la vârsta de 46 de ani, a devenit cunoscut cu romanele sale politic-satirice „1984” şi „Ferma animalelor”, dar şi pentru lucrări din domeniul non-ficţiunii, precum „The Road to Wigan Pier” şi „Homage to Catalonia”.
Acasă Cultură/timp liber George Orwell a primit scuze postume de la British Council, pentru respingerea...