N. Dumitrescu
La întrebarea de ce în municipiul reşedinţă al judeţului Prahova – Ploieşti, indiferent de oră, în mod special ziua, principalele artere sunt sufocate de maşini, există o explicaţie. La finalul anului trecut, în Prahova erau înmatriculate 287.475 de autovehicule, mai mult cu peste 18.000 de maşini în comparaţie cu situaţia existentă la sfârşitul anului 2017. În aceste condiţii, raportând la numărul de locuitori al judeţului, rezultă că unul din trei prahoveni are maşină! Iar faptul că tot mai multe persoane preferă să se deplaseze la volanul propriului automobil, în detrimentul folosirii mijloacelor de transport în comun sau chiar al mersului pe jos, e evidenţiat şi de datele referitoare la eliberarea permiselor de conducere, o centralizare la nivelul anului trecut scoţând în evidenţă faptul că au fost emise peste 38.000 de astfel de documente. În Prahova sunt 42 de şcoli de şoferi autorizate de către Autoritatea Rutieră Română şi 137 de instructori atestaţi, toate aceste informaţii fiind făcute publice în contextul prezentării activităţii pe 2018 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Prahova.
Potrivit Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Prahova, care şi-a făcut publică activitatea, la sfârşitul anului trecut erau înmatriculate un total de 287.475 de autovehicule, mai multe cu 18.262 de maşini decât cele înregistrate la finalul anului 2017. Extrem de mult, aceasta fiind şi una dintre explicaţiile pentru care ziua, nu neapărat la ore de vârf, pe marile artere din Ploieşti, în mod special cele din zona centrală, se circulă, practic, bară la bară. Iar faptul că tot mai mulţi prahoveni preferă să circule cu maşina şi nu cu mijloacele de transport în comun sau pe jos scoate în evidenţă o altă statistică, demnă de o carte a recordurilor locală, dacă ar fi să raportăm numărul de autovehicule la cel al populaţiei. Şi anume, unul din trei prahoveni are maşină! Că prahovenilor le place să meargă cu maşina reiese şi din alte statistici, cele referitoare la eliberarea permiselor de conducere, în condiţiile în care la data de 31.12.2018 numărul total existent de posesori de permise de conducere era de 280.023 persoane.
Numai în 2018 au fost emise 38.683 de permise de conducere, potrivit Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Prahova, e adevărat mai puţin cu peste 5.600 de documente în comparaţie cu anul 2017.
Trebuie reamintit şi faptul că Instituţia Prefectului Prahova – care are în subordine şi serviciul menţionat – a luat decizia ca, începând cu data de 1.08.2018, solicitările privind preschimbarea permiselor de conducere, înregistrarea dosarelor de examinare, înmatricularea vehiculelor, transcrierea vehiculelor şi autorizarea de circulaţie provizorie să se efectueze exclusiv online. Măsura a fost decisă pentru evitarea aglomeraţiei de la ghişee, creată de eliminarea taxei de timbru (din data de 01.02.2017) şi pentru asigurarea accesului ordonat al solicitanţilor în sediul din Ploieşti, strada Vasile Lupu. În acest context, potrivit evaluării activităţii pe anul 2018 a acestui serviciu, numărul solicitărilor privind preschimbarea permiselor de conducere, de înmatriculare a vehiculelor, de transcriere a vehiculelor şi autorizarea de circulaţie provizorie este în continuuă creştere, ceea ce a făcut ca programările efective să ajungă la maximum o lună de la data înregistrării.
Zeci de mii de doritări ai permisului de conducere – respinşi!
În ceea ce priveşte activitatea desfaşurată pe linie de permise de conducere şi examinări auto, în acelaşi raport s-a menţionat că programul de lucru al Compartimentului Examinări s-a desfăşurat cu un număr de cinci lucrători, patru agenţi de poliţie şi un ofițer de poliţie, din care, trei sunt atestaţi ca examinatori. De asemenea, s-a precizat că pentru realizarea obiectivelor prevăzute în actele normative care reglementează activitatea de examinare şi raportat la cerinţele judeţului Prahova, s-a impus ca pentru activitatea de examinare la proba practică să fie folosite alte zece cadre atestate ca examinatori, plus alte două cadre pentru activitatea de programare şi supraveghere la sala de examinare, care sunt pe statul de funcţii de la Compartimentele Înmatriculări şi Permise de Conducere.
Pe de altă parte, după cum reiese din statistici, anul trecut, pentru viitorii şoferi, între cele două probe pe care candidaţii trebuie să le treacă în vederea obţinerii carnetului de conducere, de departe proba practică s-a dovedit a fi cea mai dificilă. Concret, anul trecut, dintre cei 22. 270 de candidaţi la proba teoretică, 10.039 au fost respinşi, iar la proba practică, dintre cei 22.812 candidaţi, 10.607 au picat.
Conform datelor oficiale, în Prahova îşi desfăşurau activitatea, anul trecut, 42 de şcoli de şoferi autorizate de către Autoritatea Rutieră Română, şi 137 de instructori atestaţi.