Au fost multă agitaţie şi interes, în rândurile lumii fotbalistice prahovene, sâmbătă seară, la Sala “Olimpia”, unde Marin Marcel, alături de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova şi Clubul Sportiv Municipal Ploieşti au organizat primul turneu memorial prin care să cinstească amintirea celui care a fost Paul Roşală (decedat în ianuarie 2018). Iniţiativa nu putea aparţine decât unui arbitru, dintre cei mulţi care se pot considera “dintre copiii lui nea Paul” – Marin Marcel, acesta reuşind să adune destule nume cunoscute şi să organizezememorial b două turnee care s-au bucurat de succes – primul dedicat copiilor sub 12 ani, câştigat de către cei de la Petrosport, al doilea, adunând pe parchet patru echipe “alese”, actualii arbitrii de judeţ, arbitrii din lotul divizionar, foşti arbitri, precum şi o echipă a presei prahovene, turneul “mare” revenind exact celor mai … bătrâni dintre combatanţi – echipa foştilor arbitri şi jucători, din care nu au lipsit fotbalişti trecuţi prin eşaloanele superioare, precum Gabriel Cojanu, Costin Pintilie, Bobi Codreanu, Ionuţ Borcan, Mihai Dogaru, Doralin Bîrziloiu, Gabi Piciu, Adrian Calestru, Georgian Radu şi Contantin Ciobanu (acesta fiind lotul câştigătoarei). Întâmplător (sau nu) – şi aici ar fi de reflectat în alt context – ultima clasată a fost chiar cea memorial cmai tînără dintre echipe, ca medie de vârstă, arbitrii din lotul judeţean fiind codaşi în ierarhie. Scopul turneului a fost însă altul, iar cel mai important lucru a fost acela că familia celui dispărut (soţia – Coca şi fiul – Iulian) au auzit aplauzele tuturor celor prezenţi în sală, după momentele de reculegere ţinute!
Nu a lipsit, în prima parte a turneului, ambiţia copiilor de a se autodepăşi, răsplătită cu cupe, diplome şi cadouri, din partea celor care au decis să se implice în buna desfăşurare a acestui turneu. Apoi, la “seniori”, ambiţii şi mai mari, dar şi voie bună, fiind destule moment în care foştii arbitrii – Gheorghe Biziniche (chiar în ziua când a împlinit 66 de ani), Viorel Badea , Petre Militaru, Silviu Pantelimonescu, Stelian Dabi sau Valentin Istudor au făcut să nu se uite care a fost “scopul” acestui turneu – mişcare, fair-play, voie-bună!
Şi, desigur, cu promisiunea ca, la anul, totul să fie cel puţin la acelaşi nivel de reuşită, fiind mulţi cei care au contribuit la reuşita acestui turneu, îl plus faţă de cei menţionaţi (Doru Alexiu, Marius Moroşanu, Ion Mihai, Lucian Anghel, Cristian Toader, Petrică Ionescu, Viorel Badea, Iulian Trandafir, Ionuţ Borcan şi lista poate continua)!

Rezultatele turneului de juniori
Grupa A
Petrosport – Şc. Fotbal Costea Strejnic 4-0
Petrosport – Savi Sport 5-0
Savi Sport – Şc. Fotbal Costea Strejnic 1-1

Clasament:
1. Petrosport 6 puncte
2. Şc. Fotbal Costea Strejnic 1 p (-4)
3. Savi Sport 1 p (-5)
Grupa B
CSM Ploieşti – Petrolul 95 1-2
CSM Ploieşti – CS Blejoi 2-0
CS Blejoi – Petrolul 95 2-0

Clasament:
1. CSM Ploieşti 3 p (+1)
2. CS Blejoi 3 p (0)
3. Petrolul 95 3p (-1)
Jocuri de clasament:
Locul 5-6:
SaviSport (antrenor Florin Pavel)– Petrolul 95
(Bucurel Dîrman) 1-0
Locul 3-4
CS Blejoi (Ovidiu Neagu) – Şc. Fotbal Costea Strejnic (Ştefan Ştefan) 3-0
Locul 1-2
Petrosport (Iulian Cojocaru) – CSM Ploieşti (Bogdan State) 2-0
Lotul echipei câştigătoare: Mario Adam, Ştefan Aniţei, Ştefan Angelescu, Călin Gheorghe, Mihai Ninaci (golgeterul competiţiei cu 6 goluri), Vicenţiu Niţă, Adiţă Prepeliţă, Gabi Rădulescu, Mihai Sîrbu, Andrei Vlăduţă, Cătălin Voicu. Antrenor: Iulian Cojocaru.
Arbitrii turneului: Bogdan Ciocoiu, Alexandru Cîrstea, Vasile Creţu, David Ştefan, Mihaela Andrei.

Rezulatele turneului de seniori
Presă – Arbitri Judeţ 1-1
Arbitri Lot – Ex-Arbitrii 1-2
Presă – Lot Arbitri 0-1
Arbitrii Judeţ – Ex-Arbitrii 1-4
Presă – Ex-Arbitrii 1-2
Arbitrii Judeţ – Arbitrii Lot 0-2