Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Iulian Bulai (USR), a precizat, ieri, pe Facebook, după ce a discutat cu Florin Iordache, că, până cel târziu joi, Guvernul va adopta bugetul pe anul 2019, acesta urmând să intre în dezbaterea Parlamentului începând cu 5 februarie, potrivit Mediafax. ”În final vom avea date clare despre bugetul ţării pe anul 2019. În calitate de secretar al Camerei Deputaţilor tocmai am încheiat o discuţie telefonică purtată cu preşedintele delegat al Camerei Deputaţilor, Florin Iordache. De reţinut: Cel târziu joi, 31 ianuarie, Guvernul va adopta bugetul pe anul 2019”, a scris ieri pe Facebook, Iulian Bulai. El a mai precizat că luni, 4 februarie, începe sesiunea parlamentară de primăvară, ”nu vineri 1 februarie aşa cum se specula, şi cum trebuia să înceapă de drept”. ”Marţi, 5 februarie, vor începe dezbaterile pe legea bugetului anului 2019. Vă ţin la curent”, a completat deputatul USR.