Petre Apostol

Iubitorii voleiului din Ploieşti vor putea să se pregătească pentru viitorul sezon competiţional urmărind, peste două săptămâni, un turneu amical, organizat la Sala Sporturilor „Olimpia”, de către prim-divizionara Tricolorul LMV.
Clasată pe locul al cincilea în sezonul trecut, cu speranţe la un loc pe podium în viitoarea ediţie de campionat, calificată în Challenge Cup, echipa ploieşteană va disputa primele partide de verificare chiar pe teren propriu.
De săptămâna aceasta, Tricolorul LMV Ploieşti a început antrenamentele în sală, după două săptămâni de la reluarea activităţii, perioadă în care echipa s-a pregătit în aer liber, efectuând şi un cantonament la Izvorani.
Echipa ploieşteană a suferit modificări majore în această vară, începând de la nivelul staffului tehnic, fostul internaţional Sergiu Stancu luându-i locul ca antrenor principal lui Marian Anton, cel care a condus formaţia încă de la înfiinţare şi care a rămas în cadrul clubului ca manager administrativ.
În plus, doar patru jucători au mai rămas din efectivul care a alcătuit echipa în sezonul trecut, anume Cosmin Ghimeș (coordonator), Andrei Grigoraș (universal), Tudorel Farcaș (extremă), Vladan Aleksić (Serbia, centru), noutăţile din lot fiind reprezentate de jucătorii Goran Škundrić (Serbia, libero), Hiroshi Rosales Centelles (Cuba, extremă), Windson Ferreira Pedrosa (Brazilia, universal), Kostiantyn Riabukha (Ucraina, centru), José Manuel Carrasco Angulo (Venezuela, coordonator), Aleksandar Milivojević (Muntenegru, extremă), Kostiantyn Zhylinskyi (Ucraina, centru).
De menţionat că dintre aceştia, de la pregătirile echipei ploieştene lipsesc Cosmin Ghimeş şi Kostiantyn Zhylinskyi, ambii fiind convocaţi la loturile naţionale în vederea participării în cadrul calificărilor pentru Campionatul European.
Revenind la turneul pe care Tricolorul LMV Ploieşti îl va organiza, acesta este programat să se desfăşoare în perioada 9-11 septembrie, alături de formaţia gazdă urmând să mai participe CS Arcada Galaţi (locul 3 în sezonul trecut al Diviziei A1), CSM Bucureşti (locul 6 în sezonul trecut, după ce a pierdut duelul final cu Tricolorul LMV pentru poziţia a cincea) şi Steaua Bucureşti (nou-promovată în prima divizie).

Programul turneului de la Sala „Olimpia”:
Vineri, 09 septembrie:
ora 16.00, Steaua Bucureşti – Arcada Galaţi
ora 18.00, Tricolorul LMV – CSM Bucureşti
Sâmbătă, 10 septembrie:
ora 16.00, Arcada Galaţi – CSM Bucureşti
ora 18.00, Tricolorul LMV – Steaua Bucureşti
Duminică, 11 septembrie:
ora 09.30, Steaua Bucureşti – CSM Bucureşti
ora 11.30, Tricolorul LMV – Arcada Galaţi