Sfântul Efrem Sirul, supranumit “Harpa Duhului”, s-a născut în jurul anului 306, în Nisibis, Siria. În ciuda persecuţiilor lui Diocleţian, şi în ciuda faptului că în Nisibis îşi aveau sălaş o mulţime de religii păgâne, Sfântul Efrem a crescut într-o atmosferă creştină autentică. Din imnele sale putem trage concluzia că ambii săi părinţi erau creştini.
Mai mult, Sfântul Efrem a crescut sub îndrumarea Sfântului Iacob, primul episcop din Nisibis, ales în 308. Efrem este botezat de tânăr şi apoi hirotonit diacon. Înzestrat cu darul lacrimilor şi cu un enorm talent poetic pe care îl pune în slujba lui Dumnezeu, Sfântul Efrem îşi începe astfel lucrarea sa de conducere a oamenilor spre Hristos.
După ce oraşul scapă de trei asedii ale perşilor (Sfântul Efrem punându-le pe seama rugăciunilor Sfântului Iacob), nevrednicul de pomenire împărat Iulian Apostatul, în urma unei campanii militare dezastruoase, este silit să încheie o pace prin care cedează Nisibisul perşilor. Sfântul Efrem se refugiază astfel în Edessa, unde şi trece la Domnul în 373 sau 379, după ce într-o călătorie la Cezareea Capadociei se întâlneşte cu Sfântul Vasile cel Mare.
De la Sfântul Efrem ne-au rămas peste 400 de imne. De asemenea de la el avem şi predici, dar şi câteva scrieri teologice. Dar, cu siguranţă cea mai cunoscută compoziţie a sfântului este rugăciunea care îi poartă numele şi care a intrat şi în slujbele Bisericii din Postul Mare.
