CS U Craiova l-ar putea ceda pe liderul echipei chiar în această iarnă. Alexandru Mitriță, căpitanul formației pregătite de către Devis Mangia și totodată, golgheterul Ligii 1 ar putea ajunge la New York City, în MLS. Oficialii echipei New York City sunt așteptați zilele acestea la Craiova pentru negocieri și ar fi dispuși să ofere peste 6 milioane de euro pentru transferul lui Alexandru Mitriță, potrivit sport.ro. Rămâne de văzut dacă se va ajunge la un consens între cele două cluburi, însă cert este faptul că banii nu reprezintă o problemă pentru clubul din Statele Unite. New York City FC este deținut de aceiași șeici miliardari care investesc masiv la Manchester City, în Premier League. Dacă Alexandru Mitriță va bifa transferul în MLS, va avea ocazia de a juca împotriva lui Sebastian Giovinco, unul dintre fotbaliștii săi preferați.
În actualul sezon, Alexandru Mitriță are 18 partide și 13 goluri pentru CS U Craiova. 3,5 milioane de euro este cota românului, potrivit Transfermarkt.