Nicoleta Dumitrescu
O iniţiativă din două ţări europene, Italia şi România, care are în centrul atenţiei omul pus în faţa celui mai crunt statut posibil – sărăcia lucie – face dovada clară că această problemă este analizată cu totul şi cu totul diferit, ca şi când ar fi vorba, cu adevărat, de state paralele! Iată şi de ce: guvernul italian va acorda, începând cu 1 aprilie 2019, o alocaţie lunară de 780 de euro persoanelor sărace care trăiesc în această ţară, inclusiv imigranţilor care au un permis valid de şedere şi care locuiesc aici de cel puţin zece ani. Scopul este de a combate sărăcia, condiţia obligatorie fiind ca, timp de 18 luni, cât vor primi ajutorul bănesc, beneficiarii acestor bani să încerce să-şi găsească de lucru.
România: o recentă decizie a Comisiei de Insolvenţă la Nivel Central a stabilit care sunt sumele din coşul minim lunar al unei familii, sub care nu se poate coborî, în cazul unui debitor aflat în insolvenţă, dar care trebuie să îşi întreţină familia: 797 de lei pentru un adult, 587 de lei pentru copilul cu vârsta de peste 14 ani şi 419 lei pentru fiecare copil cu vârsta de până la 14 ani (!?!).
E clar că, aşa cum merele nu se pot compara cu perele, în cazul de faţă, nici cei peste 700 de euro pe care îi dă statul italian unei persoane sărace pe lună nu se pot compara cu cei peste 700 de lei incluşi în coşul minim lunar al unui român în situaţia în care pe capul acestuia ar mai pica şi insolvenţa!
Cert este că atunci când este vorba despre sărăcia umană, în lume această situaţie se priveşte cu totul diferit și, până la un punct, e firesc. Numai că, în cazul României, ruptura de realitate s-a manifestat în permanenţă, mai ales atunci când a fost vorba despre relaţia dintre autorităţi şi cerinţele populaţiei de rând. Iar ruptura dintre cei aflaţi la conducere şi popor a devenit din ce în ce mai dureroasă şi mai adâncă, din foarte multe cauze. În primul rând, pentru că un om bogat nu va putea să–l creadă niciodată pe cel care este sărac, iar în cazul acelora aflaţi la putere, aceştia nu vor putea avea o percepţie exactă asupra realităţii dacă niciodată nu vor coborî să vadă cum trăiesc, cu adevărat, oamenii simpli.
Deoarece, degeaba se fixează, cu pixul pe hârtie, dintr-un te miri ce birou al vreunei instituţii de stat, cât ar trebui să fie coşul minim lunar al unui român care trăieşte cu sperietoarea sărăciei lângă el, şi ziua şi noaptea, dacă nu se pune în locul acestuia.
În acest context, ar fi interesant de aflat dacă la Bucureşti, la nivel central, se ştie, cu adevărat, cât mai costă o pâine, un kilogram de lapte, un pui, un kilogram de cartofi, iar lista de alimente ce trebuie puse pe masă poate continua.
E adevărat, dinspre guvernanţi ar veni repede replica, sub formă de împăunare, că în ultimii doi ani s-a majorat nu doar salariul minim, ci şi punctul de pensie, iar multe categorii de angajaţi la stat se bucură acum nu doar de dublarea salariilor, ci chiar şi de vouchere de vacanţă! Aşa o fi, însă, dacă ar fi să se analizeze, tot cu pixul pe hârtie, majorările de venituri invocate, practic se va vedea că acestea au dat startul şi altor majorări, respectiv a produselor de la raft. Iar acest lucru a fost sesizat cel mai bine mai ales de către cei care îşi numără, după salariu și pensie, fiecare leu, sacrificiul acestora nefiind înţeles, niciodată, de cei care nu s-au confruntat niciodată cu această situaţie.
