Marian Dima, Marcel Marin

Ediția a 2-a a trofeului “Constantin Tabarcea” s-a încheiat, duminică seară, în sala “Olimpia”, întrecerea fiind una maraton, din punct de vedere al timpului în care s-a desfăşurat! Astfel, competiţia a debutat în noiembrie anul trecut, cu turneul preliminar, având 16 echipe la start, împărțite în 4 grupe (două s-au disputat la Blejoi și alte două la Valea Călugărească), a continuat în decembrie, cu turneul semifinal, la care s-au calificat cupa tabarcea bprimele două clasate din cele 4 grupe inițiale – în total 8 echipe – mini-turnee jucate în sala din Valea Călugărească, şi s-a încheiat cu acest turneu final, disputat la Ploieşti.
Turneul a presupus, prin efortul organizatorilor, acordarea de cadouri tuturor copiilor, de cupe celor 4 echipe ajunse în turneul final, dar şi distincţii pentru jucătorii remarcaţi, cel mai bun portar și cel mai bun jucător de câmp, plus medalii pentru grupările ajunse pe podium, partenerii organizatorilor Liga Suporterilor “Constantin Tabarcea” fiind AJF Prahova, prin preşedintele Silviu Crângaşu și CSM Ploiești, care au pus la dispoziţie sala “Olimpia” pentru finale. cupa tabarcea c
Echipa Petrosport Ploieşti, antrenor Gabi Lefter, a fost premianta turneului, unul pe care l-a dominat total, impunându-se clar atât în semifinale, în faţa Astrei (antrenor Robert Stoica), cât şi în finală, împotriva celor de la Viking (tehnician Mario Nicolae).
Organizatorii au declarat că: “Încercăm să fim activi pe partea de copii şi juniori pe cât se poate, chiar dacă fondurile sunt limitate şi suntem siguri că vom reuşi să permanentizăm evenimentul, să îl transformăm în unul de tradiție. Vom rămâne pe categoria U11 şi considerăm că acest al doilea turneu dedicat memoriei simbolului petrolist Constantin Tabarcea a fost un eveniment de succes, cu o participare mult mai mare decât cupa tabarcea dla prima ediție, dar și cu mult mai mulţi spectatori implicaţi. Şi, chiar dacă echipa noastră de suflet, Petrolul, nu a fost printre premianții acestui turneu, anul acesta, sperăm ca, măcar câțiva dintre cei care au fost prezenţi acum în întrecere să îmbrace tricoul galben albastru, într-o zi!”.
Rezultatele turneului final:
Semifinale:
Petrosport -Astra 7-0
Viking – Tricolorul Breaza 7-1
Finala mică:
Breaza – Astra 1-0
Finala mare:
Petrosport-Viking 5-1
Premii individuale:
Mihai Ninaci (Petrosport) – cel mai bun jucător al turneului
David Creţu (Breaza)- cel mai bun portar

Arbitri: Marcel Marin si Valentin Dediu.