V. Stoica

Primăria Ploiești așteaptă rezultatul unor verificări efectuate de reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții la pasajul peste căile ferate de lângă Gara de Vest, aflat în construcție în prezent exclusiv pe banii ploieștenilor.
Adrian Dobre, primarul municipiului, a declarat, ieri, că, dacă va fi cazul, se vor lua măsuri în privința pasajului din prelungirea străzii Mărășești, în funcție de rezultatele raportului de control și ale procesului-verbal de inspecție pe șantier pe care le va primi, săptămâna viitoare, de la Inspectoratul de Stat în Construcții.
La începutul lunii iulie a acestui an, Adrian Dobre semnala că pe șantierul de la pasajul suprateran de lângă Gara de Vest ar exista unele probleme, arătând atunci că structura grinzilor ar fi diferită de cea prevăzută inițial în proiect, ceea ce ar fi putut pune în pericol siguranța traficului rutier pe acel pod.
Cu o lună și jumătate în urmă, Dobre spunea că exista chiar și o adresă din partea Direcției de Urbanism a municipalității care informa că ar trebui modificată și autorizația de construire a acelui pasaj. „Vorbim despre siguranța utilizării acestui pod, iar pe de altă parte vorbim despre modul în care au fost gestionați banii”, spunea primarul Ploieștiului la începutul lunii iulie.
Inspectoratul de Stat în Construcții va arăta – în urma verificărilor pe care le-a efectuat împreună cu constructorul, cu dirigintele de șantier și cu reprezentanți ai primăriei – dacă se pune problema unor eventuale riscuri în exploatarea viitoare a pasajului de la Gara de Vest.