Luiza Rădulescu Pintilie
În această seară, concertul ale cărui acorduri de vioară şi pian vor răsuna, începând cu ora 19,00, în Sala Mare a Ateneului Român va prilejui publicului nu numai o călătorie muzicală în universul clasicismului vienez, ci şi o călătorie într-un spaţiu geografic care are ca punct de plecare Germania, ajunge- deloc întâmplător- în Prahova şi, de fapt, trece de toate graniţele, inclusiv cele sufleteşti şi de trăire.
Două muziciene cu cariere impresionante- Luminitza Petre(vioară – foto dreapta) şi Alina Bercu (pian)- care au făcut ca rădăcinile lor prahovene şi pregătirea artistică începută în România să crească , să înflorească şi să se impună în spaţiul internaţional – trăiesc bucuria, după cum ne-a împărtăşit cea dintâi într-un scurt dialog telefonic , „să cânte la Ateneul Român din Bucureşti un repertoriu atât de frumos, cum sunt Sonatele Mozart, Schubert şi celebra Sonata „Kreutzer” de Beethoven”.
Luminitza Petre a început studiul viorii la vârsta de
6 ani, cu profesoara Sevastiţa Coltofeanu, la Liceul de Muzică din Ploieşti, iar din clasa a IX-a şi-a continuat studiile la Liceul de Artă „George Enescu” din Bucureşti . Astăzi, ca să scriem pe foarte scurt, este violonistă, dirijoare, membră în diferite formaţii de muzică de cameră, fondatoare şi manager al diferitelor ansambluri şi festivaluri muzicale.
Cântă pe vioara Matteo Gofriller- Veneţia 1690, iar aprecierile de care se bucură în lume sunt impresionante: „Impetuozitate fascinantă … Sensibilitate deosebită … Contur clar, cristalin … Linie suplă orchestrală, pregnanţă ritmică …” ( Stuttgarter Zeitung); „Anvergura avânturilor atent rostuite … Supleţe şi vigoare, eleganţă şi caldură … Bunul gust stilistic …” ( Dumitru Avakian);„Sunetul ei are pasiunea Maestrului Enescu..”(.Recordgeiutsu Tokio). A cântat din timpul studenţiei cu toate Orchestrele Filarmonice din România, cu Orchestra Naţională Radio din Bucureşti şi a urcat, treaptă cu treaptă , în carieră , concertând pe marile scene, de la Sttutgart şi Viena până la Tokyo sau Vasul de croazieră „M.S. Deutschland”.
Astfel încât, după 25 de ani în funcţia de concert-maestru la Orchestra de Stat Stuttgart şi deopotrivă la Academia Internaţională Bach sau Orchestra de Camera Heilbronn, o apreciată carieră dirijorală a adăugat o altă frumoasă şi onorantă partitură profilului său de muzician de prestigiu. Pregătită, de asemenea, la cel mai înalt nivel, studiind şi absolvind cu succes cursuri de măiestrie la clasa de dirijat a mentorilor săi – prof. Jorma Panula la Royal Academy Stockholm şi Helsinki, Sir Colin Matters la Royal Academy Londra şi Salvatore Masconde la Viena.
Emoţionant este că , lângă Orchestrele Filarmonice din Nürnberg, Vogtland, Moscova, Oradea, Timişoara, Bucureşti alături de care a dirijat repetoriu simfonic, şi-a găsit binemeritat loc şi cea a filarmonicii ploieştene , „Paul Constantinescu”- frumoasă legătură artistică peste timp cu locul începuturilor sale artistice.
Iar dacă , în 2007, cu ocazia intrării României în Uniunea Europeană, a înfiinţat la Stuttgart „Camerata Enescu” şi „Festivalul George Enescu” sub egida Forumului German-Român şi a Consulatului Român din München, cred că e cea mai luminoasă dovadă a „ecoului” românesc care a rămas să-i însoţească devenirea internaţională , iar pentru noi , cei de „acasă”, un motiv de mândrie că asemenea conaţionali ne reprezintă în lume. De altfel, spaţiul nu ne îngăduie să prezentăm pe larg ceea ce înseamnă personalitatea şi cariera muzicală a artistei viorii Luminitza Petre.
La rândul său, Alina Bercu (în foto – stânga) ne oferă un alt motiv de mândrie românească. S-a născut la Câmpina în 1990 și a început studiul pianului la vârsta de 7 ani, cu profesoara Magdalena Toma. S-a stabilit la Braşov, a studiat în cadrul Universității Transilvania -Facultatea de Muzică la clasa renumitei profesoare Stela Drăgulin. Sub îndrumarea acesteia, Alina Bercu a debutat pe scena concertistică la vârsta de 9 ani.
În 2006, la numai 16 ani, Alina Bercu a fost admisă la Universitatea de Muzică „Franz Liszt” din Weimar (Germania), la clasa profesorului Grigory Gruzman. Din toamna anului 2011, urmează cursurile, de Masterat în cadrul Universității de Muzică din Nürnberg, sub îndrumarea profesorului Wolfgang Manz .
A participat la numeroase cursuri de Măiestrie Artistică susținute de muzicieni de renume cum sunt: Karl-Heinz Kämmerling, Leslie Howard, Andras Schiff, Menachem Pressler, Lory Walfish, Rudolf Buchbinder. O lungă listă de premii naţionale şi internaţionale încununează cei 12 ani de carieră în care a susținut peste 200 de concerte, a realizat transmisiuni directe cu posturi Radio și TV ( NBC-SUA, Eurovision, Telepace-Italia, METRO TV-Indonezia și TVR Cultural), înregistrări CD inclusiv pentru Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române, Fuga Libera-Belgia.
A cântat pe mari scene din Europa, America și Asia, împreună cu renumite ansambluri simfonice din țară și din străinătate, alături de maeștri renumiţi ai baghetei: Sergiu Comissiona (SUA), Misha Katz (Franţa), Romely Pfund, Robert Stehli (Germania), Jan Stulen, Theo Wolters (Olanda), Paolo Arrivabeni (Italia), John Wesley Strickler (SUA), Ilarion Ionescu Galați, Horia Andreescu, Emil Simon, Vlad Conta, Paul Popescu, Petre Sbarcea, Florin Totan, Dan Chirilă, Radu Popa, Ludowic Bacs (România).
Ce altceva decât un mare privilegiu poate să fie întâlnirea, din această seară, cu asemenea artiste, sub cupola ateneului – templu al muzicii ?!