Comunitatea Elenă Prahova va marca astăzi, la sediul din Ploieşti, la ora 11.00, una dintre manifestările intrate în tradiţia greacă – tăierea Vasilopitei. În multiplele tradiții ale poporului elen, o mare semnificație o are şi sărbătoarea tăierii pitei Sfântului Vasile cel Mare – numită Vasilopita – de către fiecare familie, de regulă în prima zi a noului an.
Cu acest prilej, se prepară o plăcintă, în care se introduce un bănuț. În jurul plăcintei se adună toți membrii familiei şi, într-o atmosferă de bucurie, capul familie taie mai multe felii. Prima felie este pentru iconostasul familiei, a doua pentru casă și, în continuare, câte o felie pentru fiecare membru al familiei, de la cel mai vârstnic la cel mai tânăr. Iar tradiţia spune că acela care va fi norocosul și va găsi în felia sa bănuțul va fi norocosul anului. Obiceiul tăierii Vasilopitei provine din Saturnaliile (Kronia) Române, serbare agricolă, în timpul căreia erau oferite zeilor primele roade ale pămîntului și, concomitent, se alegea prin tragere la sorți „Regele Saturnaliilor”, care era considerat personajul norocos al zilei și i se acordau onoruri.
Acasă Cultură/timp liber Tăierea Vasilopitei este marcată, astăzi, de comunitatea greacă din Prahova