Pentru un trai rezonabil, valoarea coşumului minim lunar al unei familii a fost stabilită la 2.100 de lei, dacă locuieşte în mediul rural, şi la 2.600 de lei, dacă locuieşte la oraş, stabileşte o decizie a Comisiei de Insolvenţă la Nivel Central (CINC), potrivit Mediafax.
Atât poate cheltui o familie cu doi adulţi şi doi copii, dintre care unul sub 14 ani, în caz de insolvenţă, potrivit Deciziei nr. 7/2018 a CINC, care a intrat în vigoare de miercuri, 16 ianuarie.
Valoarea coşului minim lunar de consum diferenţiat pentru datornicul din oraş şi familia acestuia în procedura de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor sau procedura simplificată de insolvenţă este de: 797 de lei pentru fiecare adult; 587 de lei pentru fiecare copil cu vârsta de peste 14 ani; 419 lei pentru fiecare copil cu vârsta de până la 14 ani.
În aceeaşi situaţie, valorile sunt mai mici pentru cei din mediul rural, respectiv de: 644 de lei pentru fiecare adult; 473 de lei pentru fiecare copil cu vârsta de peste 14 ani; 339 de lei pentru fiecare copil cu vârsta de până la 14 ani. La calcularea acestor sume CINC a luat în calcul sumele şi cheltuielile oferite de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV), nu cele oferite de Institutul Naţional de Statistică (INS), cea din urmă stabilind valori mai mici. Statistica a calculat un coş minim lunar pentru o familie de la oraş de 2.299 de lei, iar pentru una din mediul rural de aproape 1.494 de lei.