Petre Apostol
Miercuri seară, la Teatrul Regina Elisabeta din Bucureşti, s-a desfăşurat Gala Atletismului Românesc, organizată de Federaţia Română de Atletism, în cadrul căreia au fost premiaţi laureaţii anului 2018. Printre sportivii premiaţi în cadrul evenimentului s-au regăsit şi atleţi de la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, secţie de care se ocupă antrenorii Augustin Iancu şi Robert Munteanu, cel dintâi fiind, totodată, şi secretarul general al Federaţiei Române de Atletism.
De la CSM Ploieşti, Petre Rezmiveş şi Costin Homiuc au fost premiaţi pentru recordul naţional de seniori în aer liber stabilit cu ştafeta de 4×100 metri a României în cadrul concursului de la Erzurum (Turcia), din 15 iulie 2018 (timp 39.18 secunde, alături de Alexandru Terpezan şi Ionuţ Neagoe). De asemenea, Cristian Radu a fost recompensat cu un premiu similar pentru recordul naţional de tineret în sală realizat cu ştafeta de 4×400 metri a României, tot în Turcia, dar la Istanbul, pe 17 februarie 2018 (timp 3:12.46 minute, alături de Matei Brânzea, Zeno Moraru, Robert Parge).
Atleţii de la CSM Ploieşti au fost însoţiţi atât de antrenorii secţiei, cât şi de directorul clubului, Cristian Nica, şi de viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, cel care a primit premiul acordat de forul naţional administraţiei locale ploieştene pentru sprijinirea activităţii federaţiei (au fost acordate astfel de premii pentru 11 oraşe din ţară).
Titlul de „Atletul anului 2018” a fost acordat lui Alin Firfirică (CSU Suceava-CSA Steaua Bucureşti), iar cel de „Atleta anului 2018” a revenit Andreei Panţuroiu (CSM Bucureşti), în vreme ce cel mai bun antrenor a fost desemnat Mihaela Nicoară (CSM Bucureşti). De altfel, CSM Bucureşti a fost desemnat cel mai bun club al anului 2018.