Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. Este socotit a fi întemeietorul vieţii monahale şi este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vieţii călugăreşti. Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în anul 251, acest mare luminător al credinţei a fost fiul unor ţărani creştini înstăriţi.
În acest mediu a deprins calea credinţei. Pe când Antonie avea 20 de ani, după moartea părinţilor săi, întrebându-se despre drumul său în viaţă, fericitul a auzit în biserica cuvintele lui Hristos: “Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoara în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punând aceste cuvinte în inima sa, şi-a împărţit averea la săraci, şi-a încredinţat sora unei
comunităţi de fecioare şi s-a retras în singurătate.
