Nicoleta Dumitrescu
Politician cu ştate vechi, Ion Iliescu a ţinut, recent, să-şi exprime opinia după momentul festiv care a avut loc la Bucureşti cu ocazia preluării, de către România, a preşedinţiei rotative a Consiliului UE. Cu acest prilej, nu a ratat ocazia de a lansa şi o serie de mesaje, cu dublu înţeles, şi în legătură cu anul electoral 2019. Astfel, referindu-se la primul scrutin, cel din luna mai, Ion Iliescu a ţinut să spună că, în ceea ce priveşte demnitatea de eurodeputat, aceasta nu este, dar, mai ales, nu poate fi „o recompensă pentru nişte politicieni sau clienţi ai lor, ci o împlinire pentru cariere politice exemplare”.
Având în vedere că aprecierile au venit din partea unui fost lider de partid, e de la sine înţeles că mesajul este transmis ca să aibă ecou undeva mai sus, la conducerile principalelor partide, inclusiv cele de la putere.
Nu de alta dar, făcând o radiografie a acelora care-i reprezintă pe români nu doar în Parlamentul European, ci şi în Parlamentul de la Bucureşti, impresia este, în foarte multe cazuri, că funcţiile de demnitate chiar merită să fie câştigate, ca o recompensă!
Or, în cazul politicienilor români, cu foarte puţine excepţii, CV-urile lor sunt, în primul rând, doldora de „transferuri” de la un partid politic la altul, perfectate, de regulă, o dată la patru ani, în funcţie de formaţiunile care acced la putere. Aşa se face că, în prag de alegeri, apar, precum ciupercile după ploaie, tot soiul de candidaţi, frumoşi şi talentaţi, nevoie-mare! La ce sunt însă talentaţi? Răspunsul vine, de cele mai multe ori, tot din partea partidelor care îi propulsează, care se laudă că ai lor sunt „buni la toate!” Nu contează domeniul, experienţa în activitate, abilităţile, dacă pot fi daţi ca exemplu în ceva anume. Sau, şi mai important, dacă îi recomandă ceva. Contează însă, dincolo de toate, că îi recomandă cineva, adică partidul! Or, având în vedere că, în cazul multora dintre aleşi, românii nu au mai auzit nimic de la ei, ca realizări, deşi, înainte de alegeri mai că ar fi fost în stare să se dea şi peste cap doar ca să fie şi mai convingători că tot ceea ce promit vor şi realiza, ar fi cazul ca, din acest an electoral, istoria să nu se mai repete.
Să nu se mai repete în primul rând situaţia ca pe listă să fie puşi oameni care nu au legătură cu interesul public şi binele comun. Să fie oameni pentru care partidul să nu mai fie un paravan pentru care valorile, educaţia, competenţa şi experienţa sunt trecute cu vederea sau nu contează.
Cum însă până în luna mai, când vor avea loc alegerile europarlamentare, nu mai este prea mult timp, rămâne de văzut dacă partidele, dar mai ales liderii lor, vor conştientiza că „aşa nu mai merge!”. Adică, nu ar mai trebui să meargă cu propuneri de candidaţi doar de complezenţă. Ar trebui ca electoratul să vadă pe listă oameni cu o carieră exemplară atât în domeniul de activitate, cât mai ales în politică. De ce mai ales în politică? Pentru că, după cum se vede, politica a devenit un fel de interfaţă la tot şi la toate, fără de care nimic nu mai poate mişca. Asta în ciuda acelora care sunt, de ani buni, în aşteptarea unor vremuri mai bune, dar mai ales aşezate, din toate punctele de vedere!
