Onea și Negulescu, audiaţi din nou la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie
V. Stoica
În timp ce Lucian Onea și Mircea Negulescu se aflau la audieri în Parchetul General, la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat o decizie de urgență în privința celor trei procurori – Savu, Deaconu și Răileanu – de la Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Ploiești. La numai o zi de la anunțul făcut de către structura centrală a DNA privind solicitarea de încetare a activității celor trei la ceea ce odată era denumit cu mare laudă “unitatea de elită” a anticorupților.
La puțin timp de la întrunirea în ședință, reprezentanții Secției pentru procurori au și hotărât încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti a procurorului Savu Alfred Virgiliu și revenirea acestuia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova; încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti a procurorului Deaconu Giluela şi revenirea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, precum și încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti a procurorului Răileanu Elena Cerasela și revenirea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni. Practic, fiecare dintre cei trei s-a întors la origini și la “munca de jos”, de unde fuseseră detașați la DNA Ploiești.