
Petrolul i-a legitimat pe Micu şi Puchea!
În criză de efectiv, mai ales în linia defensivă – aceasta fiind concluzia amicalului cu CS Blejoi, pierdut de către ploieşteni, conducătorii echipei Petrolul 52 au apelat la doi jucători cu mare experienţă, nume importante în fotbalul prahovean, transferaţi, ieri, de către galben-albaştri.
Este vorba despre Vasile Micu şi Alexandru Puchea – cei doi fotbalişti ai Petrolistului Boldeşti venind sub formă de împrumut sub comanda lui Octavian Grigore şi, foarte important, fiind apţi de joc pentru derbiul primei runde, meciul de mâine de la Păuleşti, dintre CS şi Petrolul, joc programat la ora 11,00.
Foarte probabil, cei doi vor reveni la Boldeşti înainte de expirarea perioadei de transferuri, în 5 septembrie, conform regulamentului, jucătorul având dreptul la două echipe la care să joace şi 3 transferuri, într-un sezon competiţional, astfel că „naveta” pe ruta Petrolistul – Petrolul 52 nu îi afectează în vreun fel, la acest moment, „Boldeştina” urmând să înceapă campionatul abia pe 3 septembrie.
Decizia efectuării acestor transferuri a venit şi după ce unul dintre jucătorii de bază ai Petrolului – Vladimir Butufei nu a putut fi refăcut după o accidentare, în plus, deocamdată, nereuşindu-se nici „rezolvarea” suspendării lui Georgian Păun, astfel că aducerea lui Micu şi Puchea vine cum nu se poate mai bine.














