După trei săptămâni de vacanţă, staff-ul Petrolului, compus din Mugurel Cornăţeanu şi asistenţii săi, Ovidiu Chiribici şi Vasile Şleam, au mai “curăţat” o dată lotul cu care „lupii” au încheiat anul 2018. Astfel, după Cristian Danci şi Antonio Cruceru – despre care se scrisese că au reziliat înţelegerile, nu mai fac parte din efectiv acum nici portarul Daniel Isvoranu şi jucătorii de câmp Alexandru Ciocâlteu, Jean Prunescu, Toto Tamuz şi Mihai Ene!
Practic, din lotul cu care “s-a bifat primul an al proiectului”, din Liga a IV-a, acum doi ani, mai sunt acum efectiv în lot doar tinerii Alberto Olaru şi Mihai Velisar, plus Nini Popescu! Iar numărul lor încă nu este “stabil”, odată cu noile transferuri fiind posibil să devină şi mai mic!
Ieri, petroliştii au efectuat vizita medicală, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Bucureşti, iar de astăzi vor reveni la antrenamente, urmând să se pregătească la Ploieşti până pe 28 ianuarie, atunci când se va pleca în stagiul din Antalya. Până atunci, lotul „galben-albaştrilor” va mai primi întăriri, oficialii clubului aflându-se în negocieri cu mai mulţi jucători, de astăzi fiind aşteptat la antrenamente şi atacantul “de Liga I”,
Bogdan Rusu.
,,Acum am o responsabilitate mult mai mare, dar şi obiectivul este la fel, să ne întoarcem în prima ligă. Trebuie să ne ridicăm la nivelul fanilor, pentru că suntem restanţieri faţă de ei şi sper să ne revanşăm în primăvară. Într-adevăr, am adus nişte jucători care în ultimele luni au jucat şi nu prea, dar este destul de greu să aducem fotbalişti cu multe meciuri, chiar dacă ne numim Petrolul. Le faci ofertă foarte bună însă te refuză, pentru că eşti liga a doua! Aici întâmpinăm foarte mari probleme. Noi sperăm ca tot ceea ce am adus şi cu ce vom mai aduce să ne ajute să promovăm” – spune antrenorul Mugur Cornăţeanu.