Violeta Stoica
Palatul Telefoanelor, renumit în special înainte de 1990 și un punct de referință mai uzitat decât însuși Palatul Administrativ, clădire-simbol a orașului Ploiești, a fost scos la licitație de societatea de telefonie care a preluat fostul Romtelecom, deținătorul imobilului respectiv.
Cine are în conturi 1,2 milioane de euro, minimum, poate depune oferta la Telekom – în plic închis – până la jumătatea lunii februarie, însă faptul că aceasta nu este prima tentativă de a vinde clădirea respectivă arată că nu prea există doritori să investească într-un imobil care – deși se află în buricul Ploieștiului – are nevoie de foarte mari modificări solicitante atât din punct de vedere temporal, cât și financiar.
Palatul Telefoanelor din Ploiești are o suprafață construită la sol de 1430 de metri pătrați, dar și un teren de aproape 1900 de metri pătrați, suprafața totală utilă a proprietății respective fiind imensă având în vedere zona centrală în care se află – peste 4.600 de metri pătrați.
Potrivit proprietarului clădirii, imobilul are racord la canalizare, apă și curent electric, dar nu are racord la gaze.
În Marea Carte a Ploieștilor (coordonatori Gheorghe Marinică și Constantin Trestioreanu), în care sunt preluate informațiile publicate de republicaploiesti.net aparținând lui Lucian Vasile, se arată istoria acestei imense proprietăți scoase acum la vânzare cu cel puțin 1,2 milioane de euro preț de pornire fără TVA. “În 1930, serviciul telefonic se separă de cel poștal, prin crearea Societății Anonime Române de Telefonie, deținută de compania americană ITT. La Ploiești, acest fapt se traduce prin construcția unui nou local, inaugurat în 1932 (…). Clădirea, construită în stil art-deco, a marcat, la inaugurarea ei, o premieră: Ploieștiul devenea primul oraș din țară cu un serviciu telefonic automat, cu o capacitate, la nivel de județ, de 5000 de posturi telefonice, așa cum consemna ziarul “Universul” din aprilie 1932”, arată sursa menționată.