Ajuns la ediția cu numărul 11, „Bucharest Music Film Festival” aduce în centrul Capitalei dirijori și orchestre de renume, alături de artiști ai muzicii ușoare și pop-rock.
Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București aşteaptă pe toţi pasionații de muzică bună în Piața Universității, între 9 și 18 septembrie.
Evenimentul ce face parte din „Zilele Bucureștiului” va transforma centrul orașului într-o oază de verdeață și armonie, prin seria de concerte live și proiecții cinematografice. După un deceniu de concerte și vizionări de film organizate în Piața George Enescu, „Bucharest Music Film Festival” marchează cea de-a unsprezecea ediție într-un nou decor, în Piața Universității, pe scena din zona esplanadei cu statui.
Din program: Orchestra Simfonică București, Ionel Tudor Orchestra împreună cu Mirabela Dauer și Corina Chiriac, Bucharest Symphonic Pops Orchestra, Camerata Regală dirijată de Constantin Adrian Grigore, Orchestra Națională Radio sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, octetul Bucharest Winds, Grupul Vocal Acapella și Zoli Toth Project.
Concertul de încheiere va fi susținut de renumita orchestră din Viena, Sinfonietta Wien. Accesul la toate reprezentațiile din cadrul festivalului este gratuit.