Luiza Rădulescu Pintilie
Fără a avea o poezie al cărei titlu să fie „Nelinişti albastre”, profesoara Laura Opariuc – dascăl la Liceul Tehnologic Administrativ şi de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploieşti – şi-a intitulat astfel volumul de versuri ce constituie debutul său ca poetă, apărut recent la Editura Karta-Graphic. Lăsând frământările interioare, tulburările şi neastâmpărul din lumea lăuntrică să ia chipul a două universuri – unul al iubirii şi celălalt al naturii, cu cer, mare, aripi de păsări sau de îngeri. Topindu-l şi pe unul şi pe celălalt în metafore în care câteodată apare explicită culoarea albastru- „Colierul cu păsări albastre”, alteori lăsând-o doar să fie intuită, fiindcă albastru e cerul pe care are loc „Răsărit de lună nouă”, aşa cum norii pot fi albaştri şi chiar „Marea clepsidră” spune autoarea că lasă să se „spargă noaptea-n dimineaţă” şi să „curgă negrul cu stele-n albastru şi-n toate culorile lui“. Aşa că, aproape firesc, cele 75 de poezii dedicate de Laura Opariuc memoriei părinţilor şi a fratelui său s-au întregit, înnobilându-se, pe cele puţin peste 100 de pagini ale cărţii, cu tuşele grafice ale unei artiste plastice consacrate, Marilena Ghiorghiţă. Şi, paradoxal, deşi cu excepţia unei frumoase picturi de pe copertă, înfăţişând o fereastră colorată în verde- albăstrui, toate celelalte desene sunt alb-negru, simţi dintr-o privire unde ar fi fost cel mai potrivit loc pentru albastru. Eu, de exemplu, văd perfecţiunea albastrului senin al unui cer netulburat de niciun nor citind cele trei versuri ale poeziei Haiku – „Unde mai zboară/ fluturii când nu au flori,/ şi au doar fiori ?”, dar şi albastrul din arabescurile desenate atât de inspirat de pictoriţa Marilena Ghiorghiţă spre a le însoţi.
Nelinişti aşezate în vers de autoarea cărţii şi în închipuite culori de cea care a aceptat să o ilustreze. Cuvinte , linii ale peniţei şi tuşe ale pensulei sub semn de albastru – despre care simbolismul culorilor spune că e asociat cu calmul, serenitatea şi spiritualitatea, dar şi că, în mod contradictoriu, poate să reflecte uneori tristeţe şi singurătate. Nu întâmplător e consacrată deja expresia „a te simţi albastru” ce dezvăluie starea de a fi cuprins de tristeţe.
De altfel, în toată complexitatea lui, albastrul a fost desemnat, de către Consiliul Internaţional al Culorii, spre a fi culoarea celui de-al XXI-lea mileniu în care ne aflăm. În fapt, o carte frumoasă, care merită citită şi pentru versurile sale, dar şi pentru creaţiile grafice ce transformă din loc în loc paginile în tablouri cu maci şi păpădii, un ceainic vechi ori un copac, aripi de păsări sau de îngeri, trestii, nori sau valuri. Merită să încercaţi chiar exerciţiul de a descoperi de ce sunt albastre neliniştile autoarei versurilor şi apoi de a colora, fiecare în felul său, cu albastru închis sau senin, desenele în alb-negru ale unei recunoscute artiste a culorilor. Şi aţi putea începe cu pagina 97 a cărţii: ”A obosit şi cerul,/ încă frumos,/ de cobalt./ De mult nu s-a mai zărit /vreun fulger, /de mult n-a mai căzut/ niciun înger”.
