În cea mai cunoscută staţiune de pe Valea Prahovei, la acest sfârşit de săptămână va fi organizată a doua ediţie a evenimentului “Sinaia pe bicicletă!“ Va fi un eveniment gratuit cu şi mai ales pentru copii, participanţii urmând să descopere atât traseele de ciclism urban din Sinaia, cât şi obiectivele culturale și arhitecturale din oraș, acţiunea desfăşurându-se pe mai multe etape. Concret, mâine, înscrierile se vor face începând cu ora 10:00 în fața primăriei, traseul fiind: Primăria Sinaia – Bd. Carol I-Aleea Peleşului-str.Peleşului-str.Furnica-Calea Codrului- Telegondola Cota 1000 – Urcare (cu gondola) Cota 2000-Coborâre (cu gondola) Cota 1400- Drumul Cotei- Str.Furnica- str. Mănăstirii – str. O. Goga – Casino Sinaia – Parcul „Dimitrie Ghica”, la punctul terminus fiind programate festivitatea de premiere și un picnic. Pe 21 august, înscrierile se vor face tot începând cu ora 10:00, în fața primăriei, invitaţia plimbării pe două roţi fiind adresată atât celor mari, cât şi celor mici. Concret, traseul adulților va fi: Primăria Sinaia-Bd. Republicii-DN1-DN71-Calea Codrului-Drum forestier vulpărie – Str.Furnica – str.Mănăstirii – str.O. Goga – Casino Sinaia – Parcul „Dimitrie Ghica”, iar “Parada Micilor Biciclisti” va fi pe traseul: Primăria Sinaia – Bd. Carol I – Parcul „Dimitrie Ghica”. Între orele 10:30-12:00 se vor desfășura diverse probe de concurs în interiorul parcului, între orele12:30-13:00 fiind programată parada pe traseul Parcul „Dimitrie Ghica”-Hotel Internațional-retur Parcul „DimitrieGhica”.