Michelle Obama a devenit cea mai admirată femeie în Statele Unite şi a întrerupt cei 17 ani de „domnie” ai lui Hillary Clinton în acest clasament anual, potrivit unui sondaj publicat joi de compania Gallup, informează AFP, potrivit Agerpres.
Sondajul este realizat de compania Gallup în fiecare an începând din 1946, cu excepţia anului 1976. Pentru sondajul din 2018, un număr de 1.025 de americani au fost consultaţi în perioada 3 – 12 decembrie. Michelle Obama, care se află în prezent într-un turneu mondial de promovare a volumului ei de memorii, lansat în noiembrie, a primit 15% din totalul voturilor. Ea a devansat-o pe prezentatoarea TV americană Oprah Winfrey (5%), clasată pe locul al doilea. Hillary Clinton şi actuala primă doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, împart poziţia a treia cu 4% din voturi.
Hillary Clinton s-a clasat pe primul loc al acestui clasament de 22 de ori – inclusiv în ultimii 17 ani consecutivi. În clasamentul echivalent masculin, Barack Obama a rămas pentru al 11-lea an consecutiv bărbatul cel mai admirat de către compatrioţii lui. Preşedintele Donald Trump se află pentru al patrulea an pe poziţia a doua.