Rata mortalităţii infantile rămâne în România de două mai mare decât rata medie a Uniunii Europene, informează un comunicat al organizaţiei Salvaţi Copiii România transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, în România sunt judeţe unde rata mortalităţii infantile este dublul mediei pe ţară şi chiar aproape triplă faţă de Bucureşti şi oraşele mari, unde maternităţile sunt mai bine dotate, diferenţe enorme fiind între judeţe ca Botoşani şi Călăraşi, faţă de Cluj şi Bucureşti.
„Tabloul statistic al mortalităţii infantile plasează judeţul Botoşani în fruntea listei, cu o rată de 12,9 la mia de copii născuţi vii, urmat îndeaproape de Călăraşi – 12,5 la mie, Caraş-Severin – 11,5 la mie, Sălaj – 11,3 la mie şi Vrancea – 11,1 la mie”, se arată în document.
Din perspectivă istorică, rata mortalităţii infantile în România a scăzut semnificativ după căderea comunismului, atât ca procent, cât şi ca cifre absolute: de la 8.471 de decese în 1990 (1.850 de decese în 2011, 1.812 în 2012, 1.680 în 2013, 1.634 în 2014, 1.493 în 2015) la 1.386 în 2016, informează Salvaţi Copiii România.
Ţara noastră, precizează sursa citată, se confruntă cu o incapacitate gravă de a răspunde nevoilor de îngrijire neonatală: deşi necesarul ar fi de 600 de locuri în terapia intensivă neonatală (30 de locuri la un milion de locuitori), sunt asigurate doar aproximativ 300 de locuri, reprezentând aşadar 50% din capacitatea de a îngriji nou-născuţii prematuri.
Echipamentele medicale insuficiente reprezintă o problemă frecventă în România. Conform datelor din analiza Salvaţi Copiii privind situaţia maternităţilor din România, 13% dintre maternităţile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuţii prematuri, 56% dintre maternităţile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator şi 14% dintre maternităţile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.