Petre Apostol
Reprezentativa masculină de handbal a României se află, în aceste zile, în Polonia, participând la turneul amical „4 Nations Cup”, care se desfăşoară la Opole. La turneu mai participă selecţionatele similare din Cehia, Japonia şi ţara gazdă, Polonia.
Acţiunea echipei naţionale reprezintă pentru selecţionerul spaniol Manuel Montoya un nou prilej prin care să-şi cunoască mai bine elevii, acesta fiind pe banca „tricolorilor” la două meciuri oficiale, din preliminariile Campionatului European 2020, ambele pierdute, cu Portugalia (scor 13-21), respectiv cu Franţa, campioana mondială (scor 21-31).
Iniţial, 19 handbalişti fuseseră convocaţi pentru cantonamentul din Polonia, dar şapte dintre ei nu au onorat convocarea, invocând motive medicale sau de altă natură: Tudor Stănescu, Roland Thalmaier, Andras Szasz, Octavian Bizău, Dragoş Hanţaru, Marius Sadoveac şi Robert Militaru. Însă, nu este cazul şi jucătorului ploieştean Ionuţ Iancu, unul dintre handbaliştii promiţători ai României pe postul de portar. Format la Grupul Şcolar „1 Mai” din Ploieşti (actuala secţie de handbal de la CSŞ Ploieşti), sub îndrumarea profesorului Ilie Coman, Ionuţ Iancu a devenit rapid o opţiune pentru loturile naţionale de juniori, mai întâi, iar apoi pentru echipa tricoloră de seniori.
Multiplu medaliat în campionatul naţional cu CSM Bucureşti, handbalistul ploieştean a revenit în Liga Zimbrilor din acest sezon, după un an petrecut în Ungaria, la Tatabanya, cu care s-a clasat pe locul al treilea. Iancu este component al clubului Dobrogea Sud Constanţa, echipă cu care se află pe locul secund în ierarhia campionatului naţional şi la care mai evoluează un fost elev al profesorului Ilie Coman, Laurenţiu Toma.
Astfel, la cantonamentul din Polonia, România va avea un lot de 17 jucători, 13 dintre aceştia evoluând la echipe din ţară şi patru de la formaţii din străinătate.
Turneul de la Opole se desfăşoară în sistem „Final Four”, România întâlnind, în primul meci, Cehia, iar în cealaltă partidă întâlnindu-se Japonia şi Polonia. Câştigătoarele vor juca în finala mare, iar echipele învinse se vor confrunta în finala mică.
După meciurile de la turneu, tricolorii vor rămâne în cantonament în Polonia, urmând să mai susţină două partide de verificare, la începutul anului viitor, în compania Slovaciei, pe 3 şi 4 ianuarie 2019.
Lotul României pentru turneul din Polonia
Portari: Ionuţ Iancu (Dobrogea Sud Constanţa), Dan Vasile (CSM Făgăraş)
Extreme stânga: Chike Onyejekwe (CSM Bucureşti), Nicuşor Negru (Dinamo)
Extreme dreapta: Ionuţ Nistor (Dobrogea Sud Constanţa), Gabriel Bujor (Dunărea Călăraşi)
Centri: Alexandru Csepreghi, Călin Căbuţ (ambii Minaur)
Interi stânga: Dan Racoţea (Wisla Plock), Marc Bodor, Iosif Buzle (ambii FC Barcelona), Viorel Fotache (Dunărea Călăraşi)
Interi dreapta: Demis Grigoraş (Tatabanya), Bogdan Mănescu (CSM Bucureşti)
Pivoţi: Adrian Rotaru (CSM Bucureşti), Mihai Becheru (Steaua), Gabriel Dumitriu (Dunărea Călăraşi).