Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii pentru completarea art. 24 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, potrivit Agerpres.
În 28 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care prevede ca pacientul să poată desemna o persoană care să aibă acces la informaţiile cu caracter confidenţial din foaia de observaţie medicală.
Propunerea legislativă completează Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, în sensul că pacientul să poată desemna, printr-un acord consemnat în foaia de observaţie clinică generală, într-o rubrică separată, o persoană care să aibă acces deplin, atât în timpul vieţii, cât şi după decesul acestuia, la informaţiile cu caracter confidenţial din foaia de observaţie.