F. T.
Şase persoane – pasageri ai unui microbuz – au fost transportate, ieri dimineaţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, cu diverse traumatisme, ca urmare a unui accident rutier care avut loc pe DN 1 A, în zona localităţii Măgurele.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova, în urma evenimentului rutier, anunţat prin Numărul Unic „112”, la locul accidentului au fost concentrate un echipaj SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple, precum și o autospecială de lucru cu apă și spumă. Totodată, la locul accidentului au ajuns şi echipaje ale poliţiei rutiere prahovene.
Conform informaţiilor primite de la cele două instituţii – ISU şi IPJ Prahova – şoferul microbuzului ar fi pierdut controlul maşinii într-o curbă, ieşind în decor şi răsturnându-se într-un șanț adânc de trei metri. Din fericire, nu a fost necesară intervenţia echipei de descarcerare, pasagerii ieşind singuri din microbuzul căzut în şanţul atât de adânc!
După evaluarea medicală efectuată la faţa locului, şase dintre cei şapte pasageri au fost transportaţi la spital, pentru investigaţii suplimentare, aceștia suferind diverse traumatisme şi leziuni.
Poliţia rutieră urmează să stabilească împrejurările şi cauzele care au produs accidentul.