ANECDOTE

Un bărbat e adus în fața judecătorului pentru că a omorât-o pe soția lui.
– Fapta dumneavoastră e sub orice critică. Dacă aveți intenția ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viață, trebuie să ne expuneți motive cât de cât plauzibile care să vă poată reduce pedeapsa.
– Domnule judecător, soția mea era aşa de proastă încât nu am putut să mă controlez și a trebuit să o arunc de la balcon.
– Declarația dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită și dacă nu doriți ca jurații să vă condamne înainte să continuăm procesul trebuie să avețiargumente cu adevărat plauzibile.
– Păi să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj și la parter locuiește o familie de pitici. Părinţii au 1 metru și copii, cel de 12 ani 70 de cm și cel de 14 ani are 90 de cm .
– În ziua respectivă i-am spus soției:
– E teribil să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toți sunt aşa mici!
-Da, răspunde soția sunt o adevărată specie de pirinei.
– Pigmei ai vrut să spui!
– Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele și de la care se alege cu pistrui.
– Aia se numește pigment.
– Mă lași? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
– Ăla se numește pergament.
– Cum poți dragă să fii aşa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.
– Domnule judecător, vă închipuiţi că mi-am înghiţit cuvântul „fragment“ ca să nu mai continui discuția asta aberantă. M-am așezat pe fotoliu şi am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am așezat bine că apare soția mea lângă mine cu o carte în mână și îmi spune:
– Uite dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor şi se numește carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia și citește Veranda de la Pompadur.
Iau carte în mâna și îi spun “Draga mea, asta e o carte în limba franceză Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în română” .
– Asta e bună dragă, îmi dai tu lecții de franceză, mie care am făcut meditații cu un vector de la facultate !!
– Ăla nu se numește vector, se numește lector.
– Ești prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
– Ăla a fost Hector și era troian.
– Hector e unitate de măsură a suprafaței blegule.
– Ăla e hectar draga mea.
– Mă uimești cu incultura ta. Hectar e o băutură a zeilor.
– Ăla se numește nectar spun eu oftând din adâncul sufletului.
– Habar nu ai, eu știu sigur că era şi o melodie pe tema asta pe care o cântau două prietene în duo.
– Nu se spune duo se spune duet.
– Mă scoți din sărite, cum dracu de ești aşa de încuiat? Duet e când doi bărbaţi se bat cu săbiile
– Ăla se numește duel.
– Pe dracu, duel e gaura aia neagră din munte de unde apare trenul.
– Domnule judecător, aveam tunel pe limbă dar am simțit că mi se face negru în faţa ochilor și nu m-am mai putut stăpâni și am aruncat-o pe geam.
Liniște în sală… judecătorul ia ciocănelul de pe masă, lovește cu el puternic și spune:
– Ești liber, a fost un caz clar de legitimă apărare. Eu o aruncam deja de la Hector.

*  * *

– Domnule doctor, am avut un coşmar toată noaptea: se făcea că trăgeam de o uşă pe care scria ceva.
– Şi ce scria?
– Împinge!

*  * *

Cinci ani de căsătorie!

– De când eşti căsătorit?
– De cinci ani!
– Şi nicio bucurie până acum în familie?
– Cum să nu fie! Anul trecut am îngropat-o pe soacră-mea.

*  * *
Scrisoare către postul de televiziune:
Vă rog, terminaţi odată cu ştirile difuzate pe banda din josul ecranului!
Soacră-mea crede că e karaoke!

*  * *
– Cum ai reușit, domnule, să intri în șanț ?
– Păi, domnule agent, eram sub influența ființelor psihotrope.
– Vrei să spui „substanțelor”?
– Nu, nu, eram cu soacră-mea și nevasta în mașină.

*  * *
Poveste din ziua de azi !

Unei femei i s-a ivit ocazia să verifice telefonul soțului său. În lista de contacte, ea a găsit trei numere care i-au trezit suspiciuni, înregistrate ca ”cea mai blândă atingere”, ”lacrimi drăguțe” și ”stăpâna visurilor mele”.
Femeia deodată s-a întristat, după care s-a înfuriat foarte tare și fiind într-o criză de gelozie s-a apucat să apeleze pe rând aceste numere, pentru a afla cine sunt persoanele înregistrate cu aceste nume suspecte.
S-a dovedit, că numărul ”cea mai blândă atingere” – îi aparținea mamei soțului său, în spatele numărului ”lacrimi drăguțe” – era sora sa. Dar când a apelat persoana înregistrată ca ”stăpâna visurilor mele”, a auzit cum îi sună propriul telefon.
Femeia a izbucnit în plâns din cauza remușcărilor sale, pentru că nu a avut încredere în soțul său și a admis tot felul de gânduri urâte în privința lui.
Ca să-și repare greșeala femeia a mers la bancă, și-a retras toți banii din cont și i-a oferit soțului său. Când a povestit despre această întâmplare mamei soțului său, femeia emoționată s-a dus să-i cumpere fiului său un ceas de aur.
Când sora lui a aflat despre cele întâmplate, i-a dăruit fratelui o motocicletă foarte scumpă, pe care și-o dorea demult.
Bărbatul a fost foarte emoționat de această atitudine a femeilor din viața lui și chiar a lăcrimat puțin.
Mai târziu el a adunat toate darurile, a plecat de la soție și s-a căsătorit cu cea care în telefonul său era înregistrată ca ”Alex – electricianu”.

*  * *

Voltaire ședea odată la masă cu regele.
– Spune-mi o anecdotă, Voltaire!, porunci regele cam amețit de vin.
– Azi sunt prea prost pentru așa ceva, răspunse Voltaire supărat.
– Ei drăcie, se înfurie regele, m-ai auzit pe mine spunând: ”Azi nu pot să domnesc, pentru că sunt prea prost?”
– Din nefericire, nu, maiestate, răspunse Voltaire cu aerul cel mai serios din lume.

*  * *

Un instructor de paraşutism face instructaj cu câţiva începători. Unul dintre ei întreabă: – Şi dacă nu mi se deschide paraşuta principală şi nici cea de rezervă, cât timp voi zbura până la pământ? – Tot restul vieţii!

*  * *

Unui bătrân suporter dinamovist i-a sunat ceasul. Pe patul morţii el îşi cheamă fiul şi-i zice:
– Fiule îţi las ca moştenire abonamentul meu la tribuna 0.
– Da, tată…
– Vreau în schimb să-mi cumperi un abonament la meciurile din Ghencea iar pe ultimul drum să-mi înveleşti coşciugul în steagul Stelei.
– Dar, tată, toată viaţa ai fost devotat lui Dinamo, de ce te schimbi acum, pe patul de moarte?
– Dă-i în mă-sa, decât să moară unul de-ai noştri, mai bine unul de-al lor!

*  * *

Rând la spovedit

În biserică, la rând la spovedit: o olteancă, o ardeleancă şi o moldoveancă…
Olteanca intră prima…
– Ia zi!… Ai călcat strâmb vreodată?
– Da, părinte!
– Atunci, ia ocoleşte tu frumos biserica de câte ori ai păcătuit, citind din cartea de rugăciuni!
Olteanca da două ture şi se opreşte…
Intră apoi ardeleanca…
– Ia zi!… Ai călcat strâmb vreodată?
– Da, părinte!
– Atunci, ia ocoleşte tu frumos biserica de câte ori ai păcătuit, citind din cartea de rugăciuni!
Ardeleanca da trei ture şi se opreşte…
La sfârşit intră şi moldoveanca…
– Ia zi!… Ai călcat strâmb vreodată?
– Da, părinte!
– Atunci, ia ocoleşte şi tu frumos biserica de câte ori ai păcătuit, citind din cartea de rugăciuni!
Moldoveanca dă cinci ture, se opreşte şi spune popii:
– Auzi, părinte… N-aveţi cumva pe-aici vreo bicicletă, că aşa n-am nici un spor şi ziua-i tare scurtă…

*  * *

Dărnicie

– Camarade, dacă ai avea două case, ai da una revoluţiei?
– Da, răspunde tovarăşul.
– Camarade, dacă ai avea două maşini de lux, ai da una revoluţiei?
– Da, răspunde tovarăşul.
– Dar, camarade, dacă ai avea un milion de euro, ai da jumătate revoluţiei?
– Da, răspunde tovarăşul.
– Camarade, dar dacă ai avea două găini ai da una revoluţiei?
– Nu, răspunde tovarăşul.
– Dar cum se poate, dai o casă, o maşină, jumătate din bani, de ce să nu dai o găină?
– Pentru că găinile le am.

*  * *

Două soţii de poliţişti stau de vorbă.
Una zice: – Dragă, soţul meu are post lângă o florărie. Niciodată nu mi-a adus vreo floare…
Cealaltă: – Şi ce? Al meu are post lângă Conservator. O conservă n-am văzut până acum.

*  * *
Merg Ion şi Gheorghe pe stradă la care Ion găseşte o grenadă… se gândesc ei, ce-o fi, ce-o fi la care Ion îi spune lui Gheorghe că este un cartof… se mai gândesc ei ce se gândesc, la care Gheorghe trage fitilul şi grenada explodează… amândoi întinşi pe jos, Ion cu gura crăpată până la urechi la care Gheorghe:
– Mă, Ioane, râzi tu râzi, da io mă cam speriai.